PCRM a obţinut sume colosale de banii prin „donaţii” de la studenţi, pensionari şi şomeri, jurist
În cele două scrutine din 2009, Partidul Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM) a declarat rapoarte financiare către Comisia Electorală Centrală (CEC), în sume de milioane de lei. În rapoarte se menţionează că banii sunt proveniţi din donaţii făcute de către multiple persoane pentru susţinerea partidului. Juristul Nicolae Răilean spune că a realizat o investigaţie personală prin care a demonstrat că donaţiile sunt semnate în mare parte de pensionari, studenţi şi persoane neangajate în câmpul muncii. Probele au fost făcute publice într-o conferinţă de presă din 24 august, transmite Info-Prim Neo.
Nicolae Răilean spune că rapoartele financiare şi materialele anexate la ele, prezentate la Comisia Electorală Centrală de către PCRM, conţin multimple falsificări evidente, care demonstrează că acest partid a avut venituri ilegale considerabile şi a efectuat cheltuieli mult mai mari decât cele declarate oficial. El spune că PCRM a declarat în rapoartele financiare venituri în mărime de circa 7 milioane de lei pentru scrutinul din 5 aprilie 2009 şi circa 4 milioane de lei pentru scrutinul din 29 iulie 2009.
Juristul a făcut trimitere la art 26.5 din Legea privind partidele politice care interzice finanţarea directă şi indirectă, sub orice formă, de către întreprinderi şi instituţii finanţate de stat şi de către cetăţeni ai Republicii Moldova aflaţi peste hotare, la fel şi de către persoane anonime etc. „Practic acest articol a fost ignorat de către PCRM. În rapoarte sunt indicate firme de stat, firme cu capital străin, iar în calitate de donator sunt persoane care la acel moment se aflau peste hotarele ţării, fapt confirmat prin borderourile prezentate la CEC”, spune Nicolae Răilean.
Juristul a spus că timp de 3-4 luni a mers prin raioanele ţării pentru a discuta cu fiecare persoană menţionată în borderou. „Cetăţenii cu care m-am întâlnit au confirmat că nu au donat bani şi nu au depus semnături în aceste borderouri. Alţi cetăţeni au confirmat că semnătura din borderou le aparţine, dar ei au semnat fără a face unele donaţii. În actele prezentate la CEC se regăseşte un număr mare de cătăţeni care ar fi donat sume mari de bani, dar semnăturile acestora de fiecare dată sunt diferite”, susţine juristul.
Nicolae Răilean a anunţat că astăzi va depune la Ministerul Justiţiei şi la Procuratură o cerere prin care solicită dizolvarea PCRM-ului, iniţierea unei anchete de către PG pentru identificarea persoanelor care au efectuat încălcări în rapoartele de finanţare. De asemenea, el va solicita ca în procesul anchetei să fie stabilite sumele de venituri şi cheltuieli gestionate în scrutinele electorale din 2009 de către PCRM.
Juristul PCRM, Sergiu Sârbu a declarat pentru Info-Prim Neo că acestea sunt doar nişte concluzii subiective ale juristului Răilean care vrea să-şi facă publicitate. „Eu spun doar că toate rapoartele financiare sunt legale”. Solicitat să răspundă la întrebări de precizare, Sergiu Sârbu a declarat că este foarte ocupat şi nu poate prelungi discuţia.