Pavel Filip: Venirea BERD pe piața financiară din Moldova sporește credibilitatea sectorului bancar

Premierul Pavel Filip a încurajat Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) să susțină în continuare agenda de reforme a Guvernului, care, potrivit premierului, asigură rezultate tangibile pentru cetățeni și pentru economia națională. Declarația a fost făcută de prim-ministru în cadrul unei întrevederi cu directorul executiv al Departamentului Instituții Financiare BERD, Francis Malige, transmite IPN, cu referire la un comunicat de presă al Guvernului.

„Avem o relație instituțională corectă cu BERD și vrem să consolidăm acest parteneriat în continuare. Avem grijă ca banii împrumutați de la instituțiile financiare să fie folosiți eficient și în domeniile în care avem nevoie”, a declarat Pavel Filip.

Prim-ministrul și-a exprimat recunoștința pentru venirea BERD pe piața financiară din Republica Moldova. El a mulțumit echipei BERD pentru facilitarea aderării Băncii Transilvania la sectorul bancar din Moldova, precum și pentru participarea la Consorțiul Internațional, care intenționează să procure 41% din acțiunile băncii de importanță sistemică, Moldova Agroindbank (MAIB). Acțiuni, care, potrivit premierului, sporesc credibilitatea sistemului bancar național.

Astăzi, 2 noiembrie, urmează să aibă loc licitația privind vânzarea pachetului de acțiuni MAIB și semnarea contractului cu firma - câștigătoare.

Directorul executiv al Departamentului Instituții Financiare al BERD, Francis Malige, a confirmat disponibilitatea băncii de a dezvolta cooperarea cu Republica Moldova în domeniile de interes comun, menționând că este important de asigurat un mediu investițional atractiv și a de consolidat capacitățile de implementare a proiectelor.

BERD a investit până acum în Republica Moldova peste 1,1 miliarde de euro în aproape 120 de proiecte în diverse domenii: infrastructură, eficiență energetică, sectorul bancar, industrie, comerț și agricultură. În 2017, volumul operațiunilor financiare ale BERD în Moldova a atins 130 milioane de euro.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE