Pavel Filip va candida pentru funcția de președinte al PDM

Fostul premier și actualul președinte interimar al Partidului Democrat, Pavel Filip, anunță că își va înainta candidatura pentru a ocupa funcția de lider al PDM. Despre aceasta democratul a anunțat în cadrul unei emisiuni de la postul de televiziune TVR Moldova. Cine va fi noul președinte al democraților se va afla pe data de 7 septembrie, când va avea loc Congresul extraordinar al formațiunii, a menționat Pavel Filip, transmite IPN.

„Da, eu voi candida la șefia partidului. Îmi voi prezenta punctul meu de vedere la Congres și voi solicita sprijinul colegilor”, a declarat politicianul. Fostul premier spune că anterior nu era sigur, dacă va candida sau nu, pentru că urma să clarifice mai multe lucruri și nu exista numărul necesar de elemente critice pentru a lua această decizie. „Iată că, între timp, am găsit răspunsuri la multe întrebări, am înțeles mai multe situații pe care a trebuit să le parcurgem în această perioadă în interiorul Partidului Democrat și acum am luat decizia că voi candida la funcția de președinte al PDM”, a menționat politicianul.

În altă ordine de idei, Pavel Filip se arată optimist că la următoarele alegeri locale care vor avea loc pe 20 octombrie din partea Partidului Democrat vor candida mai mulți oameni decât au ieșit învingători la precedentul scrutin local din 2015. În plus, democratul spune că actualii primari care fac parte din echipa PDM nu se grăbesc să părăsească rândurile formațiunii, așa cum se vorbește în spațiul public.

Liderul interimar al PDM spune că în Chișinău PDM neapărat va avea un candidat în scrutinul local, însă deocamdată nu a decis cine va fi acesta.

Din cele patru circumscripții uninominale unde vor avea loc alegeri parlamentare noi odată cu scrutinul local, PDM a selectat doi candidați – în circumscripția nr. 17 Nisporeni va candida președintele raionului Nisporeni, Ghenadie Verdeș, iar în circumscripția nr. 33 candidat este democratul Veaceslav Nedelea. „Urmează să identificăm și candidatura noastră pentru diasporă și încă nu am luat o decizie dacă vom participa sau nu pe circumscripția care reprezintă regiunea transnistreană”, a menționat Pavel Filip.

Președintele interimar al PDM spune că aceste decizi vor fi luate până la sfârșitul săptămânii curente.

Funcția de președinte al PDM a devenit vacantă după ce ex-liderul formațiunii Vladimir Plahotniuc și-a anunțat demisia și a plecat din țară.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.