Pavel Filip: Supremaţia legii construieşte şi asigură statul bogat

Primul element care trebuie construit şi asigurat de către un stat pentru a deveni bogat este supremaţia legii. Reformele în justiţie, lupta cu corupţia, asigurarea drepturilor omului nu sunt noţiuni abstracte, ci repere pentru guvernarea de la Chişinău. Declaraţii în acest sens a făcut premierul Pavel Filip, în cadrul unei întrevederi cu preşedintele Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO), Guido Raimondi, aflat la Chişinău vineri, 6 octombrie.

Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, citat de IPN, în cadrul discuţiilor, Pavel Filip a reiterat susţinerea Guvernului pentru iniţiativele de reformare a CEDO, menţionând că practica judiciară trebuie să fie permanent conectată la realitățile sociale. Totodată, premierul a declarat că obiectivul principal al Guvernului pe care îl conduce este de a asigura bunăstarea cetăţenilor moldoveni, remarcând conectivitatea între dezvoltarea economiei, investiţiile sociale şi respectarea supremaţiei legii.

Pavel Filip a vorbit oficialului european despre parcursul implementării reformelor lansate de către Guvern, în special, s-a referit la reforma administraţiei publice centrale şi la rolul acesteia în fortificarea instituţiilor statului, inclusiv a celor de drept. Premierul a relevat colaborarea între instituţiile statului în scopul soluţionării cazurilor de interes social sporit, menţionând crearea platformei inter-instituționale pentru monitorizarea şi controlul asupra investigării fraudei bancare.

La rândul său, Preşedintele CEDO, Guido Raimondi, a exprimat susţinerea în promovarea reformelor democratice, a drepturilor omului şi a statului de drept în Republica Moldova, în vederea asigurării egalităţii în drepturi, promovării valorilor nediscriminatorii și a toleranţei în societate.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.