Prim-ministrul Pavel Filip, în debutul şedinţei de astăzi a Cabinetului de miniştri, a transmis un mesaj de felicitare cetăţenilor cu prilejul sărbătorilor de iarnă, transmite IPN. „Sunt încrezător că anul 2017 va fi mai bun decât anul 2016, în care am fost în situaţia să gestionăm o criză. Va fi un an în care cetăţenii Republicii Moldova vor simţi schimbările pozitive”, a menţionat Pavel Filip.
Premierul a solicitat Ministerului Afacerilor Interne să dea dovadă de vigilenţă sporită în această perioadă, pentru a garanta securitatea cetăţenilor. Totodată a cerut Poliţiei de Frontieră şi Serviciului Vamal să întreprindă acţiunile necesare pentru fluidizarea traficului la frontieră.
În altă ordine de idei, premierul şi-a exprimat nedumerirea privind iniţiativa legislativă a preşedintelui Igor Dodon, care prevede anularea legii prin care creditul de urgenţă acordat băncilor cu probleme a fost transformat în datorie publică. Pavel Filip a reiterat că legea respectivă este constituţională, lucru confirmat şi de Curtea Constituţională care a examinat două sesizări la acest subiect, una dintre care a fost depusă de către deputaţi ai PSRM (partid pe care l-a condus Igor Dodon, n.r.). Premierul i-a îndemnat pe cetăţenii ţării că nu creadă politicienilor populişti. Transformarea creditului de urgenţă în datorie de stat a permis să fie încheiat acordul cu FMI şi să fie deblocată finanţarea externă a Moldovei, a subliniat Pavel Filip.