Pavel Filip: Rujeola nu s-ar fi extins dacă cuprinderea cu vaccinări era suficientă

Rujeola nu s-ar fi extins în așa măsură dacă cuprinderea cu vaccinări împotriva maladiei era suficientă. În ultimii zece ani, nivelul de vaccinare s-a diminuat de la 95% la 87%, iar în unele raioane acest indice este și mai mic. Despre aceasta a comunicat premierul Pavel Filip, în cadrul ședinței Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică, convocată în legătură cu situația epidemiologică complicată din cauza îmbolnăvirilor cu rujeolă.

Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, citat de IPN, premierul a menționat că una dintre cauzele majore care au dus la agravarea situației este iresponsabilitatea celor care militează pentru nevaccinarea copiilor, fie că este vorba despre comunități religioase sau despre părinți și unele surse media. O mare parte din vină, spune Pavel Filip, revine autorităților.

„Vorbim de iresponsabilitatea autorităților locale, cazul taberei din satul Morenii Noi. Care au fost acțiunile autorităților pentru a nu admite funcționarea acestei tabere, care a funcționat mai mulți ani la rând cu încălcări destul de grave?”, a declarat Pavel Filip.

Potrivit premierului, iresponsabilitate au manifestat și instituțiile din domeniul educației, care au admis în colectivități nevaccinați. „Există lege în Republica Moldova care spune foarte clar că nu se admit în colectivități copiii care nu sunt vaccinați”, a mai spus Pavel Filip.

În cadrul ședinței s-a luat decizia ca Ministerul Educației Cercetării și Culturii să monitorizeze pe parcursul noului an școlar neadmiterea acceptării în școli și grădinițe a copiilor nevaccinați. Totodată, în comun cu Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, se va revizui cadrul legal privind obligativitatea vaccinării și sporirea responsabilității părinților în caz de nevaccinare a copiilor.

În perioada imediat următoare vor fi sporite și măsurile de informare a populației privind riscul de îmbolnăvire prin rujeolă și alte infecții prevenibile prin vaccinări, precum și importanța vaccinării. Prețul unui vaccin ROR este de 45 de lei (oferit gratuit de stat), în timp ce costul unui caz de rujeolă tratat variază între 2000 și 7000 lei, în funcție de complexitate.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.