Pavel Filip: Reforma justiţiei este fundamentul dezvoltării economice a ţării

Prim-ministrul Pavel Filip susţine că reforma justiţiei este fundamentul dezvoltării economice a ţării. Premierul a participat, astăzi, la ceremonia de inaugurare a sediului renovat al Curţii de Apel Chişinău, unde a subliniat importanţa evenimentului pentru toţi cetăţenii Republicii Moldova, în special pentru specialiştii din domeniu, transmite IPN.

„Modernizarea acestei clădiri nu ar fi fost posibilă fără suportul partenerilor noştri din UE şi vreau să le aduc mulţumiri pentru suportul financiar, dar şi, mai important, pentru suportul pe care îl acordă în formă de expertiză şi consultanţă pentru reformarea sectorului justiţiei, precum şi în elaborarea reformelor în Republica Moldova”, a spus Pavel Filip, citat într-un comunicat al executivului.

Premierul a accentuat că, datorită renovării sediului, judecătorii vor avea parte de condiţii mai bune de muncă, va fi asigurată examinarea mai rapidă a dosarelor şi transparenţa în desfăşurarea proceselor de judecată. În context, şeful Cabinetului de miniştri s-a referit la acţiunile întreprinse de Guvern în vederea elaborării şi aprobării legilor conform standardelor europene, care vor oferi instrumentele necesare pentru a face o justiţie echitabilă.

„Vă îndemn să evoluaţi şi mai departe pentru că este foarte important să redaţi încrederea în justiţie cetăţenilor noştri. Ne doresc succese tuturor şi să implementăm până la capăt reforma justiţiei, care este fundamentul dezvoltării economice a Republicii Moldova”, a declarat premierul.

Sediul renovat al Curţii de Apel Chişinău are o suprafaţă de 7200 de metri pătraţi şi cuprinde 13 săli pentru desfăşurarea proceselor de judecată. Suma totală a proiectului de renovare a sediului a constituit 82 de milioane de lei, alocate din bugetul de stat şi de partenerii de dezvoltare.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.