Pavel Filip: Prima tranșă din asistența UE ar putea ajunge la Chișinău în iunie sau iulie

Republica Moldova va îndeplini până la sfârșitul sesiunii de primăvară-vară a Parlamentului toate condițiile pentru alocarea celor trei tranșe din asistența macrofinanciară de 100 de milioane de euro din partea Uniunii Europene. Asigurări în acest sens premierul Pavel Filip i-a dat europarlamentarului român Victor Boștinaru, aflat în vizită în Republica Moldova.

Într-un comunicat de presă al Guvernului, citat de IPN, se spune că prima tranșă ar putea să ajungă la Chișinău în lunile iunie-iulie. Pavel Filip a menționat că eforturile depuse de Guvern în ultimii doi ani dau rezultate. Anul trecut creșterea economică a constituit 4,5% și trendul pozitiv se menține. Exporturile s-au majorat cu 20%, iar 65% dintre acestea sunt orientate spre piața Uniunii Europene. Totodată, s-a reușit fortificarea sistemului bancar, fapt dovedit prin procurarea activelor băncii comerciale Victoriabank de către Banca Transilvania și Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare.

Oficialii au trecut în revistă și ultimele evoluții privind construcția gazoductului Iași-Ungheni-Chișinău. Pavel Filip a apreciat pozitiv mersul lucrărilor și a spus că până la mijlocul anului 2019 gazoductul va deveni funcțional.

Europarlamentarul Victor Boștinaru a apreciat eforturile Guvernului și rezultatele înregistrate, încurajând autoritățile de la Chișinău să continue implementarea agendei de reforme.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.