Pavel Filip: Perioada de criză a trecut și acum fracțiunea PDM este unită

Președintele Partidului Democrat, Pavel Filip, susține că perioada de criză a trecut, iar acum fracțiunea PDM din Parlament este una unită. Liderul democraților spune că are certitudinea că fracțiunea va rămâne unită până la urmă. Declarația a fost făcută în contextul în care în spațiul public au apărut speculații că ar exista deputați democrați care ar urma să părăsească partidul, transmite IPN.

„Noi am reușit să readucem acest echilibru în interiorul fracțiunii, de aceea eu am toată certitudinea că fracțiunea Partidului Democrat va rămâne unită până la urmă”, a declarat Pavel Filip în cadrul emisiunii „Replica” de la postul de televiziune Prime TV.

Totodată, Pavel Filip a evitat să spună cu cine PDM ar forma o majoritate parlamentară, dacă actuala coaliție s-ar destrăma, iar alegeri anticipate nu ar fi organizate. „Partidul Democrat întotdeauna va urmări, în primul rând, interesele Republicii Moldova și, în rândul doi, interesele formațiunii pentru că avem în spate o echipă mare și fiecare om trebuie să se simtă parte a acestei echipe, inclusiv prin faptul că va fi luată în considerare și opinia lor”, a menționat liderul PDM.

Politicianul spune că un lucru pe care vrea cât mai rapid să-l realizeze este o comunicare mai eficientă în interiorul partidului. „Noi, împreună cu echipa care ne ajută, vom găsi metoda inteligentă de reformare a partidului”, a menționat fostul premier.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE