Pavel Filip: PDM va înainta o moțiune de cenzură față de Guvernul Sandu

Partidul Democrat va înainta o moțiune de cenzură față de Guvernul condus de Maia Sandu. Despre aceasta a anunțat președintele PDM, Pavel Filip, în cadrul emisiunii „Forum” de la postul de televiziune Vocea Basarabiei. Potrivit lui, oficial, anunțul va fi făcut de partid joi dimineața, la o conferință de presă care va avea loc la ora 08.30, transmite IPN.

Pavel Filip spune că ședința Parlamentului, care va începe astăzi, la ora 09.00, este una  electorală pentru că sunt prezentate două subiecte pe ordinea de zi: unul este de ordin tehnic, iar al doilea este prezentarea raportului Comisiei parlamentare de anchetă privind devalizarea sistemului bancar. „Ei (n.r. coaliția de guvernare) și-au aranjat lucrurile în așa mod încât să vină cu aceste rapoarte în ajunul alegerilor. Puteau răbda până săptămâna viitoare”, spune Pavel Filip.

În opinia lui, lucrurile în țară merg într-o direcție greșită. „Republica Moldova a ajuns la 28 de ani de independență ca să constatăm că noi nu suntem independenți. Această alianță de guvernare a fost făurită în exterior și nu contează că a venit emisarul de la Moscova și emisarul de la Bruxelles și au făcut această alianță. Este cert că ea a fost făurită în exterior”, a declarat Pavel Filip. Președintele PDM nu crede că actuala alianță de la guvernare va avea o viață lungă.  

„Mie nu-mi place încotro alunecă Republica Moldova. Întrebarea este: ce se întâmplă astăzi, încotro ne îndreptăm? Suntem noi acum mai aproape de România, suntem mai aproape de Uniunea Europeană? Mie mi se pare că noi ne îndepărtăm”, a afirmat democratul.

Potrivit lui, blocul ACUM se află actualmente la guvernare pentru că a oferit oamenilor promisiunea că va face dreptate. În primul rând ,este vorba despre reforma justiții. „Astăzi asistăm la un eșec al reformei justiției”, a explicat Pavel Filip.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE