Pavel Filip: Motivaţiile gestului lui Dodon şi al noilor săi susţinători sunt toxice

Motivaţiile gestului lui Igor Dodon şi al noilor săi susţinători, absolut nenaturali, din vechea stângă politică şi din aşa-zisă dreaptă politică, sunt toxice pentru prosperitatea cetăţenilor şi pentru parcursul european al ţării. Astfel a caracterizat Pavel Filip înaintarea moţiunii de cenzură de către deputaţii socialişti, comunişti şi liberal-democraţi. Declaraţia se conţine în discursul premierului, publicat de Guvern, dar care nu a ajuns a fi spus de la tribuna Parlamentului pe motiv că şedinţa nu a avut cvorum, transmite IPN.

Premierul anunţă că a căutat în moţiunea de cenzură depusă măcar o măsură, o soluţie, care să poată fi dezbătută, dar nu a găsit. „E chiar mai slabă decât moţiunea din vară, şi asta nu e puţin lucru. Lipsă totală de soluţii, lipsă totală de bună-credinţă şi bun simţ. Zero”, menţionează Pavel Filip.

Potrivit premierului, este ridicol şi cinic să critici guvernarea pentru faptul că încearcă să rezolve o problemă generată tocmai de semnatarii moţiunii. „Domnilor semnatari ai moţiunii, vă spun foarte calm: singura ameninţare pentru populaţia Republicii Moldova este ca această ţară să ajungă pe mâna dumneavoastră, a celor care uită de cetăţeni pentru interesul lor de moment”, declară şeful Cabinetului de miniştri.

Pavel Filip susţine că asumarea răspunderii are o motivaţie clară: este o precondiţie pentru acordul cu FMI, este o precondiţie pentru reluarea finanţării europene, este o precondiţie pentru ieşirea din dezastrul pe care ţara l-a trăit în 2015.

„Eu vreau să deschid Moldova pentru Europa şi pentru investiţii şi fără acest pas vom continua să ne scoatem ochii unii altora, în timp ce vulturi financiari şi geopolitici se vor aduna în jurul nostru. Eu vreau o Moldovă europenizată şi occidentalizată şi nu voi sta cu mâinile în sân să aştept prăbuşirea acestei ţări sub povara intereselor unor aventurieri politici”, declară premierul.

Pavel Filip menţionează că Guvernul pune în aplicare trei legi de reformă care vor consolida sistemul financiar-bancar şi care nu vor mai permite fraude pe viitor în acest sistem. Totodată, potrivit lui, cele şapte legi asupra cărora şi-a asumat răspunderea vor oferi accesul la peste 110 milioane de euro doar pentru anul în curs, iar la aceasta se adaugă şi deblocarea unor proiecte finanţate şi granturi, care probabil fără acordul cu FMI nu ar mai fi posibile.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.