Pavel Filip: Lipsa unui acord cu FMI a făcut posibilă dispariţia miliardului

Lipsa unu acord cu FMI în 2011 a făcut posibilă dispariţia miliardului. De această părere este şeful Cabinetului de Miniştri, Pavel Filip. Declaraţia a fost făcută în cadrul emisiunii „Fabrika” de la postul de televiziune „Publika TV”, transmite IPN.

„Dacă am fi avut un acord cu FMI în 2011, nu s-ar fi furat miliardul pentru că toţi banii ar fi fost monitorizaţi. Din acest punct de vedere este foarte important să avem un asemenea acord”, a precizat premierul.

Pavel Filip invocă necesitatea unui Acord cu FMI, în primul rând, pentru deblocarea finanţării externe, inclusiv a creditului promis de Guvernul României. „Am discutat la Bucureşti despre deblocarea acordului de împrumut de 150 de milioane de euro. Moldova va primi prima tranşă până a avea un acord cu FMI. Sunt condiţionalităţi. Ele înseamnă determinarea noastră de a merge pe reforme, pe acţiuni. Şi ceilalţi parteneri străini ne impun aceleaşi condiţionalităţi. Am avut discuţii cu ambasadorii SUA şi UE la Chişinău. Sper ca luna viitoarea misiunea FMI să sosească la Chişinău. Un acord cu FMI nu este important doar pentru a primi bani de la Fond, ci pentru deblocarea altor finanţări europene”, a declarat şeful Guvernului.

Pavel Filip a mai comunicat că îşi va concentra în continuare eforturile în relansarea şi susţinerea mediului de afaceri. „Mă voi întâlni cu reprezentanţii mai multor industrii. Vreau să văd care sunt problemele cu care se confruntă. Vreau să verific dacă sunt rezerve. Putem găsi o formulă convenabilă pentru toţi. Să stabilim ce trebuie să facă statul pentru a proteja producătorul şi dacă aceste măsuri de protecţie pot duce pe urmă la o optimizare de cheltuieli”, a promis şeful Cabinetului de Miniştri.

Referindu-se la moratoriul asupra controalelor la agenţii economici, premierul a spus că nu este cazul ca agenţii economici să se relaxeze. „Cei din mediul de afaceri nu trebuie să se simtă relaxaţi şi să facă ce vor ei. Imediat după aceasta vom vedea cine a greşit în aceste trei luni de zile şi vor fi pedepsiţi. Doar că nu vor fi controale abuzive care să-i sustragă de la activitatea zilnică”, a declarat Filip.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.