Pavel Filip l-a felicitat pe premierul român cu prilejul învestirii

Prim-ministrul Pavel Filip i-a transmis un mesaj de felicitare omologului său român, Sorin Grindeanu, cu ocazia învestirii în funcţie. În mesaj este remarcat ritmul ascendent al relaţiilor moldo-române și amplificarea cooperării bilaterale dintre cele două state odată cu instituirea Parteneriatului Strategic pentru Integrarea Europeană a Republicii Moldova, transmite IPN.

„Folosesc acest prilej pentru a-mi exprima recunoștința pentru disponibilitatea României de a susţine eforturile autorităţilor moldoveneşti de aliniere la standardele şi valorile europene, prin implementarea agendei de asociere cu UE, de modernizare a ţării noastre şi prin implementarea proiectelor energetice, educaţionale şi sociale”, menționează premierul, citat într-un comunicat de presă remis de executiv.

Premierul și-a exprimat convingerea că şi pe viitor Republica Moldova se va bucura de sprijinul României în realizarea priorităţilor agendei bilaterale şi a obiectivelor majore în materie de modernizare și integrare europeană a Republicii Moldova, iar dialogul dintre cele două state va rămâne în continuare unul activ.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.