Prim-ministrul Pavel Filip întreprinde în perioada 26-29 septembrie o vizită de lucru la New York, SUA, unde va participa la cea de-a 73-a sesiune a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite, transmite IPN.
Pavel Filip va rosti un discurs de la tribuna Adunării Generale a ONU, în care va reitera necesitatea soluționării pe cale pașnică a conflictului transnistrean prin respectarea suveranității Republica Moldova, dar va și informa comunitatea internațională despre poziția Republicii Moldova, care rămâne activ implicată în procesele ONU privind respectarea dreptului internațional și a drepturilor omului, asigurarea păcii și dezvoltării globale, precizează un comunicat de presă al Guvernului.
În marja reuniunii, premierul va avea și o serie de întrevederi bilaterale cu șefi de stat și de Guverne. De asemenea, premierul se va întâlni cu Johannes Hahn, comisarul pentru politica europeană de vecinătate și negocieri de extindere și cu secretarul general al ONU, António Guterres.