Pavel Filip îndeamnă companiile cehe să investească în Moldova

Republica Moldova și Republica Cehă au semnat un Memorandum de Înţelegere cu privire la colaborarea în domeniul eficienţei energetice şi alte sectoare conexe. Documentul a fost semnat în contextul vizitei oficiale a prim-ministrului Pavel Filip în Cehia la invitaţia omologului său, Bohuslav Sobotka. Oficialii au discutat și despre posibilitățile de stimulare a comerțului bilateral, exportul de produse vinicole, Cehia fiind una dintre piețele țintă pentru vinificatorii moldoveni, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, prim-ministrul Pavel Filip a exprimat deschiderea pentru implicarea cât mai activă a companiilor cehe în economia autohtonă şi crearea unui climat favorabil pentru investiţii. Premierul a remarcat asistența pe care Guvernul Cehiei o acordă sectoarelor cheie ale economiei moldovenești, accentuând cooperarea în vederea implementării Registrului vitivinicol, în domeniul afacerilor interne etc.

Relațiile comercial-economice moldo-cehe au fost discutate la Forumul de afaceri moldo-ceh. În cadrul reuniunii, la care au participat peste 80 de antreprenori din cele două țări, oficialii au vorbit despre potențialul economic și experiența pe care o dețin Cehia și Moldova. Premierii Filip şi Sobotka au subliniat importanța stimulării comerțului și investițiilor reciproce, a lansării proiectelor cu perspectivă pe termen lung, precum și a stabilirii contactelor dintre mediul de afaceri din cele două state.

„În țara noastră deja activează 53 de întreprinderi cu capital ceh, investițiile însumând șase milioane de dolari. Cu toate acestea, cooperarea pragmatică pe dimensiunea comercial-economică rămâne un obiectiv major. Invităm antreprenorii cehi să-şi extindă afacerile în Republica Moldova. Guvernul va depune eforturi susţinute pentru a asigura un mediu de afaceri cât mai atractiv”, a spus Pavel Filip.

La rândul său, premierul Republicii Cehe a subliniat că menţinerea Republicii Moldova în lista statelor de interes pentru economia cehă în Strategia de promovare a exportului pentru perioada 2012-2020 demonstrează angajamentul Cehiei de susţinere a dezvoltării Republicii Moldova pe termen lung. „Cehia este gata să acorde susţinere Republicii Moldova în implementarea tehnologiilor moderne în domeniul agriculturii, în realizarea reformelor sociale, în sectorul construcţiilor şi al dezvoltării regionale”, a declarat Bohuslav Sobotka.

Pentru aprofundarea cooperării comercial-economice dintre cele două ţări în septembrie 2017, la Chişinău, se va întruni în cea de-a treia şedinţă Comisia interguvernamentală de cooperare economică. Tot atunci va avea loc şi un Forum de afaceri moldo-ceh.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.