Pavel Filip, despre susținerea statelor în realizarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă

Republica Moldova subliniază importanţa critică a parteneriatelor pentru dezvoltare menite să susţină statele cu necesităţi de asistenţă în vederea realizării Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă. În discursul susținut la Adunarea Generală a ONU, premierul Pavel Filip a menționat că Sistemul ONU de Dezvoltare este indispensabil pentru coagularea acestor parteneriate, inclusiv la nivel de ţară, transmite IPN.

„Implementarea deplină a Agendei de Dezvoltare 2030 este chemată să răspundă nu doar scopului de dezvoltare, dar şi imperativelor de ordin etic, social, economic şi de securitate. Salutăm adoptarea de către Adunarea Generală a rezoluţiei cu privire la „follow-up”-ul şi evaluarea realizării Agendei de Dezvoltare, care stabileşte foia de parcurs pentru realizarea la nivel global a Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (ODD)”, a menţionat premierul.

În parteneriat cu PNUD şi alţi actori relevanţi, Guvernul Republicii Moldova a iniţiat procesul de „transpunere” la nivel naţional a ODD-urilor şi de stabilire a sistemului de măsurare a progresului. În acest sens, a fost creat Consiliul Naţional de Coordonare a Dezvoltării Durabile, în luna iulie 2016, pentru a coordona şi monitoriza acest proces. Totodată, în scopul asigurării sinergiei dintre ODD şi cadrul naţional de dezvoltare, Guvernul și-a propus să re-evalueze şi să re-ajusteze Strategia Naţională pentru Dezvoltare „Moldova 2020”.

Premierul a subliniat importanţa pe care o atribuie obţinerii asistenţei pentru sporirea rezilienţei la dezastre şi manifestările extreme ale schimbărilor climatice, la care este expusă şi Republica Moldova.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.