Pavel Filip: De alegeri au fost combătute peste 41 de mii de tentative de atacuri cibernetice

Premierul Pavel Filip a mulţumit, în deschiderea şedinţei de astăzi a executivului, tuturor structurilor şi persoanelor implicate în buna desfăşurare a primului tur al alegerilor prezidenţiale. „Dincolo de toate prognoze negative făcute, de isteria de manifestată de unele forţe politice sau lideri ai acestora că alegerile vor fraudate, noi am demonstrat că putem desfăşura în mod transparent şi corect alegerile, fapt constatat şi de observatorii internaţionali şi naţionali Pentru acesta le mulţumim tuturor participanţilor la organizare, tuturor cetăţenilor, şi sperăm că de aceeaşi maniera va avea loc cel de-al doilea tur al alegerilor”, a specificat prim-ministrul.

Premierul a spus că încercări de a perturba mersul bun al scrutinului au avut loc mai cu seamă după ora 21.00, când s-au închis secţiile de votare şi avea loc procesarea datelor. Centrul de Telecomunicaţii Speciale a combătut peste 41 de mii de tentative de atacuri cibernetice la sistemul electronic. Prim ministru a dat o notă pozitivă şi structurilor MAI  care au asigurat ordinea publică.

„Să păstrăm această atmosferă de corectitudine şi transparenţă şi în turul doi al alegerilor”, a chemat Pavel Filip.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.