Pavel Calpajiu: Sperăm să ajungem când bunurile confiscate vor fi reutilizate în scopuri sociale

Agenția pentru Recuperarea Bunurilor Infracționale consideră necesară formarea percepției sociale, inclusiv a organelor judiciare, privind importanța aplicării instrumentului de confiscare și dezvoltarea instrumentelor de reutilizare socială. Un instrument potrivit în acest sens ar putea fi Programul Național de Recuperare a Bunurilor Infracționale (ARBI). „Sperăm să ajungem la situații când bunurile confiscate vor fi reutilizate în scopuri sociale. Reutilizarea socială poate fi aplicată doar odată cu emiterea unui ordin de confiscare”, a spus Pavel Calpajiu, șeful Direcției evaluare, administrare și valorificare a bunurilor indisponibilizate din cadrul ARBI, în cadrul clubului de presă cu subiectul „Programului Național de Recuperare a Bunurilor Infracționale”.

Șeful direcției a menționat că una din atribuțiile de bază ale Agenției pentru Recuperarea Bunurilor Infracționale constă în asigurarea conservării valorii bunurilor sechestrate. „Dacă o să vorbim despre autoturisme, un autoturism sechestrat la data de astăzi, peste zece ani, când va fi eventual emisă o decizie de confiscare, el nu va mai valora nimic sau va avea o valoare mult inferioară decât cea de la ziua de astăzi. Și atunci acea valoarea anticipată presupune o vânzare a bunului până la o decizie de confiscare definitivă. Iar mijloacele bănești se vor transfera pe un cont trezorerial gestionat de Agenția care se află în custodia Ministerului Finanțelor. Parte bună a acestui instrument este că asigură deopotrivă interesele statului în vederea unei recuperări la acea valoare la care a fost aplicat sechestru și, pe de altă parte, asigură și drepturile persoanei vizate în investigație, pentru că în cazul unei achitări eventuale va primi o contravaloare adecvată a valorii bunului care a fost anterior sechestrat”, a spus Pavel Calpajiu.

Potrivit șefului direcției, decizia de vânzare a bunului sechestrat este luată exclusiv de către instanța de judecată. Hotărâre de vânzare anticipată este adusă la cunoștință persoanei care este subiect al investigațiilor. „Vânzarea acestui bun se face la o valoare stabilită de un expert judiciar. Vânzarea nemijlocită a bunului este asigurată de către persoanele de drept privat sau prin licitații publice. Pornind de la ideea conservării valorii, aceste bunuri nu pot fi vândute cu o reducere mai mare de 10% decât valoare stabilită de expertul judiciar”, a spus el.

Clubul de presă cu subiectul „Programul Național de Recuperare a Bunurilor Infracționale” a fost organizat de Centrul Național Anticorupție, Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale în parteneriat cu Fundația Soros Moldova. 

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.