Patru subiecţi aspiră să devină consultant financiar pentru expunerea la privatizare a cotei statului în Banca de Economii

Patru subiecţi vor participa la concursul de selectare a consultantului financiar pentru expunerea la privatizare a cotei statului în Banca de Economii SA, transmite Info-Prim Neo cu referire la un comunicat al Ministerului Economiei şi Comerţului (MEC). Companiile în cauză sunt: Compania BNP Paribas Corporate & Investment Banking, (Franţa), Compania “GALT& Traggart” (Georgia), “HSBC Bank” SRL (Marea Britanie). Al patrulea participant reprezintă un consorţiu a trei companii - Agenţia Estimator–VM (Republica Moldova), Agentia IAAG Consultoria (Spania) şi Agenţia MEINL Advisories (Austria). La 28 martie 2008, în Financial Times a fost publicat anunţul privind organizarea concursului de selectare a consultantului financiar pentru a expune la privatizare a cotei statului în Banca de Economii SA. Termenul limită de depunere a ofertelor de participare la concurs a fost - 30 iunie 2008. Până la data menţionată au fost depuse 4 oferte de participare la concurs. Deschiderea ofertelor a avut loc vineri, 4 iulie. La moment, ofertele tehnice se examinează de către Grupul de lucru în vederea desemnării câştigătorului şi semnării contractului în termen de până la 30 septembrie 2008.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.