Patru persoane și-au depus dosarele în concursul pentru selectarea candidatului la funcția de procuror-șef al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, anunțat de Consiliul Superior al Procurorilor, transmite IPN.
La concurs s-a înscris procurorul-șef interimar al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, Victor Furtuna, procurorul șef adjunct PCCOCS, Alexandru Machidon, procurorul șef interimar al Procuraturii raionului Ialoveni Ion Neguriță, precum și avocatul Andrei Mațco.
Potrivit CSP, în perioada imediat următoare va fi aprobată componența nominală a Comisiei speciale care va examina dosarele depuse și va desfășura interviul.
Începând cu luna ianuarie 2023 și până în prezent, prin decizia CSP, interimatul funcției de șef al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale este exercitat de către procurorul Victor Furtună.