Patru pietoni au fost traumatizaţi în accidente de circulaţie produse miercuri în capitală

Patru pietoni au fost traumatizaţi miercuri, 2 august, în accidentele de circulaţie petrecute în capitală. Inspectorul Serviciului securitatea circulaţiei rutiere, supraveghere administrativă şi relaţii cu publicul al Poliţiei Rutiere Chişinău, Ion Roşcovanu, a comunicat pentru Info-Prim Neo, că primul accident a fost înregistrat la ora 10.30 chiar în faţa Primăriei capitalei. Un troleibuz de pe ruta 22 a lovit, pe pasajul pietonal, o tânără, de 20 de ani, care s-a ales cu contuzia ţesuturilor şi traume ale toracelui. O altă femeie, de 51 de ani, a fost lovită de un Ford-Tranzit pe şos. Munceşti. Femeia a suferit fractura oaselor gleznei. Cu o comoţie cerebrală şi mai multe echimoze a fost internată la spital o femeie, de 30 de ani, lovită pe str. Trandafirilor de un autoturism Toyota Aventis. Un bărbat aflat în stare de ebrietate a fost accidentat de str. Petru Rareş de un automobil Opel Cadet, alegându-se cu traume asociate. Pe parcursul ultimelor 24 ore, inspectorii de circulaţie din capitală au înrefistrat 19 accidente rutiere soldate cu 6 persoane traumatizate, întocmind 283 de procese verale, inclusiv 16 pentru aflare la volan în stare de ebrietate.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.