Patru minori au fost traumatizaţi în accidente de circulaţie

Patru minori au fost traumatizaţi duminică, 13 septembrie, în accidente de circulaţie produse în capitală, transmite Info-Prim Neo cu referire la Poliţia Rutieră. O fetiţă de 4 ani şi jumătate şi fratele ei, cu un an mai mic, au suferit traume grave după ce autoturismul, condus se tatăl lor, s-a izbit violent într-un alt vehicol, care staţiona pe acostament. Accidentul s-a produs pe str. Titulescu. Fetiţa a suferit fractura osului femurului cu deplasarea fragmentelor, iar băiatul – comoţie cerebrală şi contuzia organelor interne. Pe trecerea de pietoni de pe bd. Cantemir, 3 a fost izbită de un automobil cu numere de Anenii-Noi o minoră, de 16 ani. Fata a fost transportată la spitalul „Valentin Ignatenco” cu fractura oaselor gambei stângi. O fată de 15 ani a intrat cu bicicleta într-un automobil în curtea unei case de pe bd. Mircea cel Bătrân. Minora a suferit comoţie cerebrală şi contuzia genunchiului, fiind internată la spitalul „Valentin Ignatenco”. Duminică în capitală au fost înregistrate trei accidente rutiere în care au avut de suferit patru minori.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.