Patru deputaţi au părăsit fracţiunea PCRM

Patru deputaţi din fracţiunea PCRM – Vladimir Ţurcan, Victor Stepaniuc, Ludmila Belcencova şi Valentin Guznac – au anunţat părăsirea fracţiunii. „Slava Domnului, corabia va fi mai uşoară”, a declarat în replică la decizia celor patru, alt deputat comunist, Iurie Muntean, transmite Info-Prim Neo. Decizia de a părăsi fracţiunea a fost făcută publică la începutul şedinţei Parlamentului din dimineaţa zilei de marţi, 15 decembrie. Potrivit lui Vladimir Ţurcan, această decizie a fost provocată de ultimele acţiuni ale PCRM, prin care s-a admis nealegerea preşedintelui, provocarea alegerilor anticipate şi admiterea la puterii a radicalei de dreapta. Maria Postoico, preşedintele fracţiunii PCRM, a anunţat că despre excluderea din fracţiune a celor patru deputaţi a fost luată o decizie în dimineaţa zilei de astăzi. Mai mult, Postoico le-a cerut celor patru să depună mandatele de deputat în favoarea deputaţilor supleanţi, pentru că „nu este un mandat individual, dar unul al muncii tuturor celor 30 mii de membri ai PCRM”. Dumitru Diacov, deputat PDM, i-a felicitat pe Ţurcan, Guznac, Belcencova şi Stepaniuc pentru faptul că au părăsit fracţiunea comunistă. „Am spus de mai multe ori: cu aceasta se va termina neparticiparea la vot a fracţiunii PCRM. Cu ieşirea acestor patru nu se va termina. Zeci de persoane, consilieri şi primari PCRM deja au ieşit din partid, fiind în dezacord cu chestia asta”, a spus Diacov. „Slava domnului, acum corabia este mult mai uşoară, prin asta nu se termină PCRM, eu vă asigur, prin asta va continua în ritm vertiginos destrămarea AIE”, a declarat Iurie Muntean, deputat PCRM. „Nu contează greutatea corabiei când are gaură”, a răspuns în replică spicherul. Recent Vladimir Ţurcan a declarat că odată părăsind fracţiunea comunistă, vor avea un statut de deputaţi neafiliaţi.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.