Patru copii au rămas blocaţi într-un apartament

Patru fraţi, cu vârstele cuprinse între un an şi patru ani, au rămas blocaţi în apartament, în timp ce mama lor i-a lăsat singuri în locuinţă şi a mers la cumpărături. La întoarcere, femeia s-a pomenit că nu are acces în casă, iar micuţii se aflau singuri, fără supraveghere, într-un spaţiu cu multiple pericole pentru ei: aragaz, prize, geamuri etc. Speriată, femeia a solicitat intervenţia pompierilor, transmite IPN.

Potrivit Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, cazul a avut loc la Bălţi. Echipa de intervenţie a reuşit să deschidă uşa în aproximativ un sfert de oră. Din fericire, copiii erau nevătămaţi.

Pompierii avertizează părinţii să nu lase copiii mici fără supraveghere nici pentru perioade scurte de timp. Părintele cu un copil blocat în casă va solicita imediat ajutor, sunând la numerele de urgenţă 901, 902 şi 903. Există mai multe reguli de siguranţă pe care trebuie să le respecte părinţii. Acestea pot fi urmărite inclusiv în acest filmuleţ.

Un copil lăsat singur în casă se poate speria. Până la sosirea salvatorilor, este indicat ca părintele să aibă contact permanent cu copilul, să-i vorbească cu glas blând şi în niciun caz să nu-l certe sau să-l ameninţe. La fel, se recomandă amplasarea lacătelor în locuinţă mai sus decât nivelul la care ajunge un copil, precum şi renunţarea la lacăte  care se încuie automat sau cu zăvor.

Informaţii despre cum poate fi protejat copilul în diferite situaţii pot fi găsite şi pe site-ul www.parinti.md, lansat în cadrul proiectului REPEMOL (Regionalizarea Serviciilor Pediatrice de Urgenţă şi Terapie Intensivă din Republica Moldova). De 8 ani proiectul, în colaborare cu autorităţile, atenţionează părinţii despre măsurile de prevenire a accidentelor casnice la copiii de până la 5 ani în cadrul campaniei „O casă fără pericole pentru copilul tău”.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.