Patronii din industria uşoară vor să construiască apartamente pentru angajaţi

Patronii din industria uşoară a R. Moldova îşi exprimă disponibilitatea să contribuie financiar la construcţia apartamentelor pentru angajaţi, pentru a-i determina să rămână să muncească în ţară. Preşedintele Asociaţiei producătorilor din industria uşoară, directorul întreprinderii „Zorile”, Tudor Iacovlenco, a solicitat joi, 9 august, Guvernului în cadrul unei şedinţe cu participarea a 50 de conducători de întreprinderi din ramură, să instituie un Program naţional pentru asigurarea cu locuinţe a muncitorilor din R. Moldova. El a menţionat că în construcţia de locuinţe ar putea să contribuie financiar atât statul, cât şi patronii întreprinderilor, dar şi muncitorii. Iacovlenco a menţionat că la moment criza de muncitori, în special pregătiţi profesional, este una din problemele majore ale întreprinderilor industriale. Situaţia este complicată şi din cauza fluctuaţiei de cadre. Noii angajaţi nu se reţin mai mult de 2-4 luni, după care se concediază motivând că pleacă la munci peste hotare, spune sursa citată. Mai mult absolvenţii şcolilor profesionale sunt total nepregătiţi pentru a lucra cu utilajele sofisticate utilizate la fabrici, pentru că şcolile profesionale nu au capacităţi de a instrui elevii conform cerinţelor pieţii. Tudor Iacovlenco a solicitat Guvernului să implice conducerea întreprinderilor în procesul de învăţământ din şcolile profesionale. El a menţionat că patronii sunt dispuşi să susţină financiar instituţiile de învăţământ profesional, inclusiv să le doteze cu utilaje necesare instruirii, cu condiţia să poată să formuleze cereri pentru instruirea unui anumit număr de viitori angajaţi, care ar fi obligaţi să activeze la întreprinderi până la 3 ani. Totodată, mai mulţi reprezentanţi ai industriei uşoare au solicitat Guvernului să scutească de TVA importul de utilaje, care creează o povară fiscală prea mare pentru întreprinderi. Asta în condiţiile în care pentru a reuşi la export, întreprinderile trebuie să facă faţă cerinţelor de a implementa noi tehnologii şi utilaje care se modifică la fiecare jumătate de an. Participanţii la şedinţă au solicitat, de asemenea, extinderea termenului de import temporar al utilajului pe întreaga perioadă a contractului, faţă de 3 ani cum este actualmente. Guvernul şi Inspectoratul fiscal au fost rugate să întreprindă acţiuni mai pronunţate în lupta cu economia tenebră, care creează o concurenţă neloială producătorilor legali în atragerea muncitorilor pe care îi plătesc mai bine din contul neachitării impozitelor. Premierul Vasile Tarlev a promis instituirea unui grup de lucru, din care vor face parte specialişti ai ministerului de ramură şi ai producătorilor. Comisia va examina toate propunerile şi va opera modificări la legislaţia în vigoare pentru a susţine industria uşoară, declarată de premier una din domeniile strategice ale economiei naţionale. Tarlev a menţionat că la moment nici el nu este mulţumit de felul în care sunt calculate salariile în economia reală şi a optat pentru elaborarea unui mecanism nou şi eficient de formare a remunerării muncii. De asemenea, premierul a menţionat că statul nu are nici un interes de „a ştampila din start şomeri” şi să cheltuiască în van bani pentru susţinerea învăţământul profesional. Premierul a optat pentru conlucrarea cu producătorii în scopul optimizării studiilor în şcolile profesionale. Potrivit datelor Guvernului, în prezent, industria uşoară joacă un rol important în economia Moldovei, plasându-se în anul 2006 pe locul doi (după produse alimentare), în ceea ce priveşte volumul exporturilor, cu o pondere de 26,8 % în totalul exporturi pe ţară.Deşi soldul comerţului exterior pe 2006 a fost negativ, în industria uşoară exportul prevalează asupra importului cu 28,8%. În perioada 2003 - 5 luni ale anului 2007 au fost create 41 de noi întreprinderi cu circa 4,3 mii locuri de muncă.
  • isa 09.08.07 vasile tarlev despre someri industria usoara.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.