Patronatele susţin că guvernarea mimează dialogul social

Dacă guvernarea va ignora oamenii de afaceri, în câţiva ani nu va mai avea cu cine discuta despre problemele din economia ţării. Alexandru Slusari, vicepreşedintele Confederaţiei Naţionale a Patronatelor din Moldova (CNPM), a declarat pentru IPN că acum dialogul social dintre guvernare, patronate şi sindicate doar se mimează.

„Dialogul social dintre patroni şi guvernare este unul formal, superficial. În unele ramuri dialogul este un pic mai bun – în agricultură şi transport, dar per ansamblu se face o mimare a dialogului. Propunerile patronilor sunt respinse, mai mult chiar, în fiecare an se introduc modificări care nu convin oamenilor de afaceri. În fiecare an, mediul de afaceri se înrăutăţeşte, deoarece nu se discută cu patronii”, a subliniat Alexandru Slusari.

Vicepreşedintele CNPM admite că dialogul prost dintre patronate şi guvernare este influenţat de instituţiile internaţionale care cer să se facă anumite acţiuni pentru ca Moldova să beneficieze de granturi şi credite. „În acelaşi timp, admitem că este şi o doză de aroganţă, în fiecare an situaţia se înrăutăţeşte, dar ei nu ascultă de cererile patronilor. Există aspecte politice, influenţa organelor internaţionale şi o bună doză de incompetenţă”, a specificat Alexandru Slusari.

Cel mai mare impact negativ a lipsei de dialog social este impulsionarea economiei tenebre, iar vicepreşedintele CNPM spune că în fiecare an tot mai puţini oameni de afaceri rămân în business-ul legal. „Aceasta nu începe doar din 2009,  şi în perioada comuniştilor a fost aşa. La capitolul economie tenebră se înrăutăţeşte situaţia. Acum 5-6 ani noi aveam peste 1 milion de contribuabili, acum avem 810 mii. Ei fie au plecat din ţară, fie au mers în economia tenebră. Povara asupra bugetului de stat este tot mai mare, bugetul de asigurări sociale fără susţinerea din bugetul de stat nu ar rezista, nu ar putea fi plătite nici acele pensii sau indemnizaţii mizere”, a spus Alexandru Slusari.

Patronatele îşi doresc să înceapă a dialoga real, nu formal. „Încă nu este târziu, dar tot mai puţini oameni de afaceri practică business-ul legal. Dacă va continua aceasta, Guvernul în curând nu va avea cu cine dialoga. Guvernul trebuie să găsească voinţă politică, să se aşeze la masa de negocieri, să vadă propunerile oamenilor de afaceri . Atunci, oamenii de afaceri, după ce vor vedea deschidere din partea guvernanţilor, vor pune umărul ca să fie combătută economia tenebră”, a apreciat vicepreşedintele CNPM.

Alexandru Slusari spune că acum nimeni nu se ocupă de problema economiei tenebre – Guvernul nu face nimic, patronatele nu sunt ascultate, iar sindicatele nu pot influenţa situaţia.

Potrivit studiului „Constrângeri majore asupra mediului de afaceri din Moldova”, elaborat de CNPM, aproximativ 70% din oamenii de afaceri moldoveni percep Guvernul ca fiind insuficient de cooperant cu partenerii săi de dialog. Autorii raportului admit că, probabil, din această cauză, în 4 din 5 companii care şi-au exprimat poziţia, dialogul social realizat prin intermediul comisiilor tripartite este perceput ca ineficient la nivel naţional, ramural sau teritorial.

Studiul recomandă ca dialogul social să fie eficientizat prin implicarea mai activă şi echidistantă a autorităţilor publice, dar şi prin transparenţa negocierilor şi a rezultatelor. Totodată, Guvernul trebuie să se consulte mai frecvent şi sistematic cu asociaţiile de business în deciziile vizând politicile publice şi calitatea mediului de afaceri. De asemenea, autorităţile ar trebui să ia în considerare punctul de vedere al reprezentanţilor business-ului, ceea ce va spori nu doar implicarea, ci şi responsabilitatea acestora în raport cu problemele comunitare.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.