Patronatele aşteaptă reacţia Guvernului privind contestarea noii modalităţi de achitare a concediului medical

Confederaţia Naţională a Patronatelor este în aşteptarea unei reacţii din partea Guvernului privind contestarea de către Comisia Tripartită Guvern-Sindicate-Patronat a proiectului de modificare a Legii din iulie 2004 privind indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă şi alte prestaţii de asigurări sociale, care prevede noi modalităţi de achitare a concediului de boală al angajaţilor. Preşedintele CNP, Leonid Cerescu a declarat pentru Info-Prim Neo că vicepremierul Valerian Cristea a făcut o adresare către primul ministru Vasile Tarlev în legătură cu discuţiile din cadrul ultimei şedinţe a Comisiei tripartite. Potrivit lui, hotărârea în cauză, deşi a fost votată, nu este deocamdată semnată de premier. Cerescu şi-a exprimat încrederea că „dreptatea va fi până la urmă de partea Patronatelor”. Reamintim că la 26 iunie curent, membrii Comisiei tripartite au contestat amendamentele la legea privind modalităţile de achitare a concediului de boală al angajaţilor. Ei au fost de acord că Guvernul ar trebui iniţial să instituie un mecanism de control asupra veridicităţii acordări buletinelor de boală şi apoi să revină la examinarea chestiunii respective. Patronii susţin că noile modalităţi de achitare a concediilor de boală constituie noi taxe impuse agenţilor economic, fapt care îi va determina pe mulţi dintre ei să ascundă o parte din venituri şi să intre în economia tenebră. Ei consideră că această transpunere a unor cheltuieli de pe seama bugetului asigurărilor sociale pe seama patronilor ar fi fost corectă dacă agenţilor economici le-ar fi fost redus impozitul la Fondul social. Noile modalităţi de achitare a buletinelor de boală, aprobate recent de Guvern, prevăd neachitarea primei zile de concediu medical pentru angajaţi cu plata de către patroni a următoarelor 7 zile din concediu. Scopul aceste hotărâri a fost de a micşora morbiditatea angajaţilor, deoarece datele Guvernului atestă că, anul trecut, cheltuielile Fondului social pentru achitarea concediilor de boală s-au majorat cu 40 la sută.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.