Patrimoniul public al municipiului Chişinău este gestionat defectuos, Curtea de Conturi
Deşi veniturile acumulate în anii 2010-2011 la bugetul municipiului Chişinău şi ale celor 18 unităţi administrativ-teritoriale (UAT) de nivelul unu din componenţa acestuia au înregistrat tendinţe de creştere, rezervele nu au fost nici pe departe valorificate, notează Info-Prim Neo, cu referire la Raportul auditului bugetelor UAT şi gestionării patrimoniului public în municipiul Chişinău, prezentat marţi, 31 iulie, în plenul Curţii de Conturi (CC).
Astfel, precum a menţionat Sergiu Ştirbu, şef de direcţie la CC, din cauza unor carenţe în estimarea impozitelor şi taxelor, pasibile încasării în perioada respectivă, au fost ratate venituri în sumă de peste 61 mln lei care nu au ajuns în bugetele acestor UAT. În special, neadecvat au fost calculate impozitele şi taxele de la utilizarea unor bunuri patrimoniale, iar pentru multe nici nu au fost calculate. Drepturile de proprietate asupra lor nu sunt înregistrate la Cadastru, conform procedurilor stabilite, ele nu sunt luate nici în evidenţa contabilă. De exemplu, din cele 1566 bunuri imobile nelocuibile proprietate publică locală, 906 nu au fost înregistrate şi nu se ştie cine are drept de proprietate asupra lor.
„Deşi în rapoartele anterioare ale CC au fost formulate recomandări de a organiza licitaţii publice la darea şi prelungire contractelor de arendă şi locaţiune a bunurilor imobile, procedurile de dare în arendă şi locaţiune nu sunt transparente, preţul perceput de agenţii economici care utilizează aceste bunuri imobile nu se actualizează şi ei plătesc pentru un metru pătrat un cost la nivelul anilor 90 ai secolului trecut. Acest fapt a dus numai în perioada auditată la lipsirea bugetelor UAT de circa 17 mln lei. De asemenea, au fost ratate venituri de 34 mln lei în urma privatizării spaţiului supranormativ al locuinţelor contrar prevederilor legale”, a specificat Ştirbu.
Se lucrează insuficient pentru acumularea veniturilor din dividendele întreprinderilor în care UAT din componenţa municipiului Chişinău, dar şi municipiul deţin cotă-parte.
S-au depistat mai multe cazuri de gestionare ineficientă a fondului funciar. În afară de acele încălcări, răsunătoare, cu cartierele de locuinţe apărute peste noapte s-a menţionat că atât în municipiul Chişinău, cât şi în localităţile din componenţa sa, pot fi întâlnite gherete, chioşcuri, parcări, anexe, în cazul cărora nu se poate demonstra de cine a fost autorizată apariţia şi cine este proprietarul.
„Aceste şi alte deficienţe fac dovada unui management puţin responsabil care se manifestă prin deţinerea unor bunuri fără contabilizare corespunzătoare a valorii lor, nereguli în decontări şi raportări denaturate ale situaţiilor patrimoniale”, a adăugat Ştirbu.
Totodată, auditul a evidenţiat 810 construcţii nefinalizate în municipiu şi UAT din componenţă (costul se estimează la 500 mln lei), precum şi lipsa unui plan privind utilizarea acestora, în general, lipsa unei strategii în domeniul investiţiilor capitale.
Primarul municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, a spus că, spre regret, bugetul municipal nu a dispus de mulţi bani pentru investiţii capitale, doar 50-70 mln lei pe an, şi aceste mijloace au fost folosite pentru reparaţii curente şi pentru definitivarea lucrărilor de construcţie la unele obiecte mai mici, precum ar fi sala sportivă de la liceul Aleco Russo, terenuri de joacă, două obiecte mici în sectorul Ciocana etc.
„În anul curent, în bugetul municipal la compartimentul investiţii sunt prevăzute 170 mln lei. Sperăm ca în anii viitori vom putea aloca mai mult pentru investiţii capitale şi atunci vom încheia lucrările la mai multe construcţii nefinalizate”, a spus el.