Patriarhul Kiril va oficia o liturghie la Catedrala Mitropolitană din Chişinău

Patriarhul Kiril al Moscovei şi al Întregii Rusii va oficia o liturghie la Catedrala Mitropolitană „Naşterea Domnului” din Chişinău, în cadrul vizitei pe care o va efectua  în Republica Moldova în perioada 7-8 septembrie, transmite IPN.

Secretarul Mitropoliei Moldovei, Vadim Cheibaş, a comunicat programul vizitei Patriarhului într-un interviu la Radio Europa Liberă.  Sanctitatea Sa va participa la festivitatea organizată de către Mitropolie, la Palatul Naţional „Nicolae Sulac”, cu ocazia marcării a 200 de ani de la înfiinţarea Eparhiei Chişinăului.

De asemenea, Patriarhul va vizita Mănăstirea Căpriana, unde este înmormântat Mitropolitul Gavriil Bănulescu Bodoni, unul din fondatorii acestei eparhii.  Sanctitatea Sa va merge şi la Tiraspol, unde urmează să se întâlnească cu Episcopul Savva. Eparhia de Tiraspol şi Dubăsari este o eparhie din componenţa Mitropoliei Chişinăului şi a Întregii Moldove, a precizat secretarul Mitropoliei.

Patriarhul Kiril a promis că, în anii următori, va vizita şi alte eparhii din cuprinsul Mitropoliei Chişinăului şi a Întregii Moldove, care sunt de asemenea în aşteptarea unei asemenea vizite.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.