Patriarhul Kiril al Moscovei şi Întregii Rusii a declarat, la aterizarea pe aeroportul din Chişinău, că scopul principal al vizitei în Republica Moldova este ca, împreună cu poporul acestei țări, să se roage pentru prezent şi pentru viitor. Patriarhul a fost întâmpinat la aeroport de către Mitropolitul Vladimir al Moldovei şi de Garda de Onoare, transmite IPN.
„Trebuie să existe un dialog între guvern, elită şi popor, pentru ca să nu existe contraziceri, confruntări şi ca dezvoltarea naţională să corespundă unei baze sufleteşti care a fost pusă de multe generaţii ale Moldovei. Eu cred că puterea dumnezeiască, mila dumnezeiască, va ajuta poporul să depăşească problemele pe care le are. Noi ne vom ruga, din toată inima, pentru ţara aceasta, pentru poporul din Moldova şi pentru Biserica Rusă. Suntem o familie ortodoxă mare, suntem uniţi de sentimentul solidarităţii, al dragostei. Și la greu, şi la bine suntem împreună”, a spus Patriarhul, în cadrul unui briefing la aeroport.
După declaraţiile pentru presă, Patriarhul s-a îndreptat spre Reşedinţa de Stat, unde era aşteptat de preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti. Programul zilei de sâmbătă mai prevede participarea la o manifestare prilejuită de aniversarea a 200-a de la înfiinţarea Eparhiei de Chişinău, organizată la Palatul Naţional „Nicolae Sulac”, și o întrevedere cu ex-premierul Vlad Filat, preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova. În seara zilei, Patriarhul este aşteptat la Mănăstirea Căpriana, unde va oficia o Litie la mormântul Mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni.
Patriarhul Kiril a fost întâmpinat la Chişinău şi cu proteste. Tinerii de la Acţiunea-2012 şi membrii Consiliului Unirii au organizat o manifestaţie la monumentul domnitorului Ştefan cel Mare, pe care au continuat-o la aeroport. Participanţii au scandat: „Kiril, Basarabia nu e a ta”, „Kiril, persona non-grata în Moldova”, „Kiril, go home” etc.
„Suntem împotriva vizitei pentru că vine să facă propagandă pro-rusă, mai ales ţinând cont de faptul că Biserica este instituţia cea mai de încredere în Republica Moldova. Kiril vine să influenţeze şi să promoveze ideile pro Rusiei”, a menţionat unul dintre manifestanţi. Ei au mai spus că Patriarhul nu recunoaşte suveranitatea, independenţa identitatea autentică a celui de-al doilea stat românesc.
Patriarhul Kiril al Moscovei şi Întregii Rusii îşi încheie vizita în Republica Moldova luni, 9 septembrie.