„Patria-Родина” se pronunţă pentru sancţionarea publicaţiilor care prejudiciază imaginea statului
Uniunea Muncii „Patria-Родина” promite că, dacă va ajunge în legislativ, va aporba o lege prin care vor fi sancţionate administrativ şi penal publicaţiile care prejudiciază imaginea statului.
Liderul formaţiunii, Gheorghe Sima, a spus marţi, 10 martie, în cadrul unei conferinţe de presă că legea în cauză va fi adoptată timp de jumătate de an. „Statul trebuie să pedepsească publicaţiile unioniste, care pun la îndoială existenţă statului în R. Moldova, ceea ce prejudiciază nu doar imaginea, ci şi buzunarul statului. Dacă suntem cetăţeni ai R. Moldova, trebuie să contribuim la menţinerea suveranităţii şi independenţei R. Moldova şi nu trebuie să existe nici un fel de publicaţii care lasă să se înţeleagă că statul R. Moldova va dispărea de pe harta politică”, a declarat liderul Uniunii Muncii „Patria-Родина”.
Formaţiunea susţine că, dacă va trece pragul electoral, va promova formarea relaţiilor strategice de colaborare politică şi economică cu ţările CSI, dar şi cu Uniunea Europeană. La fel, va fi organizat un referendum prin care se va decide statutul limbii ruse. „Dacă vorbitorii de limbă rusă sunt în proporţie de 15%, atunci automat limba acestora trebuie să devină a doua limbă de stat. Se vehiculează că locuitorii Transnistriei doresc să aibă limba rusă ca a doua limbă de stat”, a menţionat Gheorghe Sima. Potrivit acestuia, relaţiile R. Moldova cu România trebuie să fie de bună vecinătate şi reciproc avantajoase.
Cu referire la colaborare cu alte formaţiuni politice, liderul Uniunii Muncii „Patria-Родина” a declarat că este deschis către Alianţa Moldova Noastră, Partidul Liberal Democrat din Moldova, însă nu exclude colaborarea şi cu Partidul Comuniştilor şi Partidul Social Democrat. Gheorghe Sima spune că formaţiunea nu va înainta candidaturi la funcţia de preşedinte sau prim-ministru, ci va susţine candidaturile ce vor fi propuse de alte formaţiuni.
În acelaşi timp, „Patria-Родина” promite că, dacă accede în Parlament, va majora salariul mediu până la 5 mii de lei, iar pensia – până la 2 mii de lei. Toate aceste majorări vor fi operate, potrivit liderului formaţiunii, timp de jumătate de an . „Acestei resurse financiare există, însă ele trebuie redistribuite pentru a susţine oameni muncii din R. Moldova”, a spus Sima.
Uniunea Muncii „Patria-Родина” are 6200 de membrii. La alegerile parlamentare din 5 martie 2005 formaţiunea nu a trecut pragul electoral, acumulând 0,92% din voturi.