„Patria-Rodina” indică lacune în proiectul Codului educaţiei

Partidul Socialiştilor din Moldova „Patria-Rodina” susţine că proiectul Codului educaţiei nu poate fi acceptat în redacţia propusă de autori. Preşedintele de onoare al partidului, Veronica Abramciuc, a criticat vehement la o conferinţă de presă intenţiile guvernării de a „ataca copiii şi drepturile lor la studii”, transmite Info-Prim Neo. Veronica Abramciuc a spus că persoanele prospere care fac parte din conducerea ţării niciodată nu îi vor înţelege pe copii care vor fi nevoiţi, după închiderea mai multor şcoli, să parcurgă distanţe lungi până la o şcoală din altă localitate. „Proiectul Codului educaţiei demonstrează intenţia liberalilor de a înapoia populaţia”, a subliniat Veronica Abramciuc. Potrivit ei, Partidul Socialiştilor din Moldova „Patria-Rodina” consideră că acest document, în redacţia actuală, are scopul să dezavantajeze sistemul de învăţământ şi să demită din funcţii unii director de şcoli pentru a prelua puterea în teritoriu. Directorul Liceului „Lev Tolstoi” din Glodeni, Vasile Gladâş, a remarcat la aceeaşi conferinţă de presă că nu susţine limitarea în activitate a profesorilor cu vârstă înaintată, aşa cum prevede proiectul propus pentru discuţii publice. Nu este de acord nici cu majorarea numărului de elevi într-o clasă de la 20 până la 25. De asemenea, afirmă directorul liceului, este complicată structura documentului, nu s-a luat în consideraţie experienţa acumulată anterior. În viziunea lui Vasile Gladâş, multe articole ale Codului educaţiei vin în contradicţie cu articolul 13 din Constituţia Republicii Moldova, privind denumirea limbii de stat. Nu este asigurat nici statutul social al pedagogilor. Expertul Nicolae Vizitei, doctor în biologie şi doctor habilitat în filozofie, crede că instituţiilor de învăţământ superior ar trebui să li se dea statut de centru cultural, unde studenţii vor primi şi educaţie mintală, atât de necesară societăţii din Republica Moldova. Secretarul Partidului Socialiştilor din Moldova „Patria-Rodina”, Valentin Crîlov, s-a referit la drepturile minorităţilor la propria identitate şi la dreptul de a studia în limba maternă. El s-a arătat indignat că în noul Cod al educaţiei se specifică organizarea studiilor pentru reprezentanţii altor etnii dacă permit circumstanţele, lucru care, în viziunea lui Crîlov, este ilegal. Ministrul educaţiei, Leonid Bujor, nu a fost de găsit pentru a comenta declaraţiile membrilor Partidul Socialiştilor.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE