Partidul Socialiştilor din Moldova (PSM) „Patria-Rodina” îşi cheamă alegătorii să voteze pentru Partidul Comuniştilor (PCRM) la anticipatele din 29 iulie. Conducerea formaţiunii a declarat vineri, 24 iulie, în cadrul unei conferinţe de presă găzduită de Info-Prim Neo că PCRM este singura formaţiune care poate asigura „stabilitate, pace şi făurire”. În acelaşi timp, Patria-Rodina critică partidele de opoziţie şi spune că acestea urmăresc debarcarea de la putere a comuniştilor cu orice preţ. Liderul PSM „Patria-Rodina”, Eduard Smirnov, a acuzat Partidul Liberal (PL), Partidul Liberal Democrat (PLDM) şi Alianţa „Moldova Noastră” (AMN) că au organizat evenimentele din 7 aprilie şi au distrus „tot ce s-a construit în perioada sovietică”. Potrivit lui Smirnov, la 29 iulie opoziţia, reprezentată de cele trei formaţiuni, intenţionează să câştige cu orice preţ, iar acest lucru ar putea duce la pierderea ţării. „Dacă forţele de dreapta vor prelua guvernarea, există toate şansele să ne transformăm într-o provincie săracă a României, iar Moldova să fie divizată în câteva teritorii: Transnistria, Găgăuzia, nordul Moldovei, pentru că vor exista conflicte interne între oameni de diferite naţionalităţi şi religii”, a menţionat Eduard Smirnov. „Susţinem PCRM pentru că se bucură de încrederea celei mai mari părţi a populaţiei RM şi suntem convinşi că la 29 iulie acest partid va obţine şi mai mult decât la alegerile din 5 aprilie. De asta se teme opoziţia”, a mai spus liderul Patria-Rodina. În cadrul aceleiaşi conferinţe, secretarul formaţiunii, Valentin Crâlov a criticat proiectul „Marian Lupu” (preşedintele Partidului Democrat, n.r.). „Azi imaginea lui Lupu este înşelătoare. Deşi promovează un mesaj politic foarte atractiv: „Războiul politic trebuie oprit”, în acelaşi timp el spune că nu va purta un dialog bilateral cu Partidul Comuniştilor”, a precizat acesta. Totodată, Crâlov a spus că după 29 iulie ar putea urma un „scenariu periculos”, menţionând că acesta nu constă neapărat în evenimente imediat după ziua alegerilor, ci evenimente de durată, care să permită dezechilibrul stabilităţii politice, şi ulterior dezechilibrul stabilităţii social-economice. Anterior partidele de opoziţie au respins acuzaţiile că ar fi organizatorii evenimentelor din aprilie.
Patria Rodina, încă odată, îşi cheamă alegătorii să voteze cu PCRM la 29 iulie
-
valentin crilov despre situatia de dupa alegeri.mp3
- 0