Reprezentanții organizației obștești „Patria mea e Moldova” cheamă alegătorii să boicoteze referendumul consultativ din 24 februarie, iar în cadrul alegerilor parlamentare să se gândească foarte bine pentru cine își dau votul. Și aceasta în condițiile în care, potrivit lor, „Partidul Democrat și Partidul Socialiștilor, aflate la guvernare și care de-a lungul anilor comit în mod deschis un genocid asupra propriului popor, fac tot posibilul să se mențină la guvernare”.
Într-o conferință de presă la IPN, președintele „Patria mea e Moldova”, Artiom Guriev, a declarat că anterior, organizația a atenționat despre faptul că sistemul mixt este colac de salvare pentru PDM și PSRM. În opinia sa, toate partidele trebuiau să boicoteze aceste alegeri și acest fapt era să ridice semne de întrebare partenerilor externi în legătură cu legitimitatea scrutinului. Însă, formațiunile nu au reușit să se consolideze. „Stimați alegători, un pachet de orez, un pachet de hrișcă, două-trei sute de lei pentru votul vostru nu merită ca țara să fie adusă pentru încă patru ani într-un haos, iar la guvernare să fie aduși omeni care fură țara noastră pe parcursul a ultimilor nouă ani”, a notat Artiom Guriev.
Potrivit lui, „așa-zisele majorări de pensii și salarii, așa-zile drumuri bune” reprezintă o agonie a actualului regim, care se teme să piardă puterea. „Noi suntem împotriva accederii în Parlament a PDM-ului și a vasalilor săi – Partidul Socialiștilor și Partidul Șor. Suntem împotriva accederii în Parlament a Blocului ACUM și altor partide unioniste. Chemăm la boicotarea referendumului ilegal. Stimați concetățeni, intrând în cabina de vot, înainte de aplica ștampila, gândiți-vă ce nivel de viață cu o astfel de conducere”, a declarat Artiom Guriev.
Co-președinta organizației, Nelly Bartaș, susține PDM și PSRM sunt partide de hoți și escroci. Aceștia divizează populația în cetățeni pro-ruși și pro-occidentali și se eschivează de la obligațiile pe care și le-au asumat în fața cetățenilor. Activista a mai declarat că miliardele furate le împart câțiva oameni, iar pentru ele plătește toată lumea, inclusiv nou-născuții și bătrânii neajutorați. Nelly Bartaș a mai spus că sistemul mixt nu-i lasă pe cetățeni să boicoteze aceste alegeri, pentru că nu mai contează rata de participare. „Și chiar dacă doar Igor Dodon și Vlad Plahotniuc vor vota, alegerile vor fi validate. Dar și asta este puțin, guvernarea vrea să se mai asigure, prin reducerea numărului de deputați, astfel încât să fie mai puține cheltuieli pentru coruperea lor”, mai spune Nelly Bartaș.
Potrivit lui Leonid Cucu, activist, decizia de a desfășura un referendum concomitent cu alegerile parlamentare este o încălcare gravă a legii, „deoarece în Codul Electoral e scris negru pe alb că este interzisă organizarea oricărui referendum cu 60 de zile până la alegerile parlamentare și 60 de zile după”.
Un alt activist al organizației, Alexandr Popa, susține că astăzi în rândul populației există o critică extremă la adresa PSRM și aceasta pentru că socialiștii fac cele mai multe promisiuni, dar le onorează cel mai puțin. Activistul se întreabă care ar fi fost interesul PSRM să susțină sistemul mixt, în condițiile în care analiștii spun că în cadrul acestui sistem acest partid nu are de câștigat prea mult, ba dimpotrivă. În opinia sa, socialiștii „le-au făcut o favoare așa-zișilor dușmani, democraților, să ajungă în Parlament”.
Tatiana Gogu, activistă în cadrul organizației, a declarat că se fac manipulări, inclusiv prin faptul că nu toți cei care candidează independent în circumscripțiile uninominale sunt tocmai independenți. O parte dintre ei se regăsesc și pe listele unor partide în circumscripția națională. Candidații independenți onești sunt puși în condiții inegale, pentru că nu au aceleași resurse pe care le au candidații înaintați de partide. Tatiana Gogu a criticat și
informarea deficitară a populației privind regulile noului sistem electoral. Oamenii nu înțeleg care este circumscripția în care votează, iar toate aceste lucruri sunt făcute pentru a induce cetățenii în eroare, a mai spus activista.