Paştile este o garanţie că toţi morţii vor reînvia

Paştile este Sărbătoarea Sărbătorilor pentru creştinii ortodocşi şi reprezintă o garanţie că toţi morţii vor reînvia în ziua de apoi. Protoiereul Vasile Panas, parohul Bisericii „Sfânta Treime” din Chişinău, a declarat pentru Info-Prim Neo că oamenii trebuie să sărbătorească toată săptămâna, până la Paştile Blajinilor. Potrivit preotului, învăţătura Mântuitorului Iisus Hristos, dată prin sfinţii apostoli, spune că vom învia în ziua de apoi, vom sta în faţa dreptului judecător şi ni se va da pentru cele săvârşite în trup. Pentru cele bune vom moşteni viaţa veşnică, iar pentru cele rele vom primi osânda veşnică. „Pentru Sfânta Înviere ne pregătim din timp. Creştinii o fac prin post, pocăinţă şi rugăciune la biserică”, a spus părintele Vasile Panas. Sărbătoarea Sărbătorilor ţine o săptămână. De la Paşti până la Paştile Blajinilor este Săptămâna Luminată, spune preotul, şi aceasta trebuie sărbătorită mai deosebit, având bună dispoziţie, fiind pregătiţi spiritual pentru aceasta. Mai apoi creştinii vor merge şi la morminte, să se roage şi să săvârşească fapte de milostenie.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.