Paşapoartele s-au scumpit

În plin sezon de vacanţe, tarifele de perfectare a paşaportului biometric s-au majorat. Din 20 mai, paşapoartele eliberate în termen de 30 de zile costă 850 de lei, în loc de 700 de lei cât a fost până acum. A fost majorat şi tariful de perfectare a paşaportului pentru copii, de la 430 la 650 de lei, transmite IPN.

Oleg Rotaru, directorul Departamentului comercial al Centrului Resurselor Informaţionale de Stat „Registru”, a comunicat, într-o conferinţă de presă, că necesitatea revizuirii tarifului a apărut încă în august 2014, când au fost puse în circulaţie carnete noi de paşapoarte, de culoare bordo, fiind modernizat procesul tehnologic de producere a acestora. Astfel, spune Rotaru, actualizarea respectivă de tarif este una întârziată, ţinând cont de povara financiară a întreprinderii.

Tariful de eliberare a paşaportului în 15 zile este de 1060 lei , în 10 zile – 1280 lei, în 5 zile – 1490 lei, în 24 de ore – 1700 lei, în 6 ore – 2130 şi în 3 ore – 2550.

Totodată, a fost identificată posibilitatea introducerii unor înlesniri suplimentare la cele existente, cum ar fi eliberarea cu reducere de preţ de 50% a adeverinţelor ce conţin date din registrele de stat pentru persoanele cu dizabilitate severă, accentuată sau medie şi persoanelor peste vârsta de pensionare.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.