Pasagerii care vin din Italia cu avionul sunt verificați la sosire

În incinta Aeroportului Internațional Chișinău, a fost montat un termoscaner pentru verificarea pasagerilor care sosesc din Italia. Măsura este luată în condițiile în care în țara respectivă, în ultimele zile, sunt în creștere cazurile de îmbolnăvire cu coronavirus de tip nou, inclusiv decese, transmite IPN.

Premierul Ion Chicu a comunicat jurnaliștilor, după ședința de luni a conducerii de vârf a țării, că pe parcursul zilei de astăzi va mai fi instalat un termoscaner, pentru a verifica toți pasagerii care aterizează pe Aeroportul Internațional Chișinău.

Ion Chicu a amintit că, acum trei săptămâni, a avut loc ședința Comisiei pentru situații excepționale, la care s-a decis supravegherea la domiciliu a persoanelor care trec frontiera, suspectate de îmbolnăvire cu coronavirus. Nu era sens ca toți să fie internați. „Nu face nimeni lucrul acesta. Lucrul acesta se face atunci când sunt temeiuri clare că poate fi contaminare”, a spus premierul.

Potrivit lui Ion Chicu, Spitalul clinic de boli infecțioase „Toma Ciorbă” are pregătite saloane pentru internarea eventualilor pacienți, în caz de necesitate.

În Italia, autoritățile au raportat aproape 160 de cazuri de îmbolnăvire cu coronavirus de tip nou COVID-19 şi trei decese. Câteva orașe din nordul Italiei sunt sub carantină. S-au închis școli, spitale, tribunale, restaurante și magazine.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.