PAS și PPDA, nemulțumiți de inactivitatea Parlamentului: Este strategia lui Dodon

Deputații PAS și cei ai Platformei DA se arată nemulțumiți de faptul că în această săptămâna, Parlamentul nu se va întruni în ședințe plenare. Potrivit lor, deputații coaliției PSRM-Șor ar fi cei care încurajează inactivitatea Parlamentului, sub paravanul stării de urgență. Deputații opoziției spun că, indiferent cât mai durează mandatul actualului Legislativ, acesta trebuie să funcționeze și să aprobe legi pentru oameni, notează IPN.

Potrivit deputaților Platformei DA, biroul permanent al Parlamentului ar evita să se întrunească în ședință pentru a decide data și agenda viitoarelor ședințe plenare.

„Este un lucru anormal. Avem foarte multe proiecte importante. Chiar dacă e situație de urgență, Parlamentul trebuie să activeze. Indiferent cât va mai dura mandatul acestui Legislativ, o lună, două, proiectele de lege pe care le-am inițiat trebuie duse la bun sfârșit. Oamenii așteaptă legi bune de la deputați”, a spus deputatul Platformei DA, Vasile Năstase, în cadrul emisiunii „Întreabă Ghețu” de la TV8.

Și deputații PAS se arată nemulțumiți de inactivitatea Parlamentului și spun că acest lucru ar fi în avantajul coaliției PSRM-Șor.

„Pe de o parte, socialiștii vorbesc despre eficiența acestui Parlament și încearcă cu disperare să-i prelungească viața, pe de altă parte, vedem acest haos. E un lucru care se face intenționat, este o strategie a lui Dodon care merge pe principiul „cu cât e mai rău, cu atât mai bine”. Această stare de incertitudine și haos este la îndemâna Partidului Șor, care vrea să se eschiveze de la actul justiției și le convine și celor din PSRM pentru că astfel își pot continua schemele”, a spus deputatul PAS, Doina Gherman.

Potrivit agendei Curții Constituționale, Înalta Instanță va examina sesizarea președintelui țării privind constatarea circumstanțelor care justifică dizolvarea Parlamentului la data de 15 aprilie, ora 10.00.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.