PAS propune un proiect de lege cu privire la condominiu

Deputații Fracțiunii Partidului Acțiune și Solidaritate au elaborat un proiect de lege cu privire la condominiu, care, potrivit autorilor, vine să ridice gradul de coparticipare a locatarilor la administrarea imobilului și să suplinească golul legislativ care persistă în domeniul locativ pe parcursul a zeci de ani, transmite IPN.

Într-un briefing de presă, deputatul PAS, Vitalie Jacot, a declarat că proiectul va contribui la creșterea nivelului de transparență financiară și decizională, digitizarea procesului de administrare. De asemenea, este prevăzută crearea unui fond special de reparație capitală, atribuirea mai facilă a terenurilor pe care sunt amplasate condominiile, dar și a terenurilor aferente. „Aceste prevederi vin să sporească autonomia organelor de conducere a asociațiilor de proprietari, dar și să protejeze mai substanțial interesele membrilor săi”, a precizat parlamentarul.

Proiectul propune micșorarea numărului necesar pentru asigurarea cvorumului la adunările proprietarilor de apartamente, posibilitatea votării prin corespondență, utilizarea platformelor electronice pentru comunicarea opiniilor. Totodată, locatarii și proprietarii de bunuri vor avea acces direct și imediat la toate actele de constituire, la toate sintezele anuale, care reflectă situația financiară a asociației, la informația de contact a gestionarilor și prestatorilor de servicii. Legea prevede oportunități de înlesnire financiară pentru persoanele financiar și social vulnerabile.

Proiectul are ca bază Legea cu privire la condominiu elaborată de Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale și votată în a doua lectura la 29 noiembrie 2018, dar nepromulgată.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.