PAS obține majoritatea mandatelor de deputat, rezultate finale After Poll

Sondajul After Poll arată că PAS obține majoritatea mandatelor de deputat, poate chiar majoritatea constituțională, a declarat directorul Institutului de Politici Publice, Arcadie Barbăroșie. Acesta a precizat, într-o conferință de presă la IPN, că rezultatele se pot schimba după numărarea voturilor în diasporă.

Potrivit rezultatelor finale ale sondajului After Poll, pe prima poziţie este PAS, cu 55,8% din voturi, urmat de BeCS, cu 23,1%, şi Partidul Şor, cu 8,1%. Pe următoarele poziţii, dar în afara pragului electoral, se clasează BERU, cu 4,5% voturi, şi Platforma DA, cu 1,9%.

Valeriu Pașa, președintele Comunității WatchDog.MD, a comentat declaraţii liderului BERU, Renato Usatîi, care a spus că rezultatele preliminare ar fi false. „Afirmaţiile sunt eronate. În cazul susţinătorilor lui Renato Usatîi, din cauza faptului ca dumnealui a luat o atitudine publică negativă faţă de sondaje, se atestă refuzul de a participa. Admitem că, în realitate, BERU să ia mai multe voturi decât media prezentată. Admitem ca în numărul celor care au refuzat să răspundă pentru cine votează se găsește un procent mai mare a susţinătorilor lui Renato Usatîi”, a explicat Valeriu Pașa.

Sondajul a fost realizat companiile „CBS Research” și „CIVIS”, la comanda Comunității WatchDog.MD și a Institutului de Politici Publice.

Pragul electoral pentru o formațiune politică este de 5%, pentru un bloc electoral – 7% și pentru candidații independenți – 2%.

https://www.ipn.md/storage/ckfinder/files/final.pdf

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.