PAS îşi consolidează rândurile pentru parlamentarele din 2018

Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS) şi-a format o organizaţie de tineret şi a ales preşedintele acesteia în cadrul Consiliului Politic al formaţiunii care a avut loc duminică, 18 decembrie. „E clar că un partid care vrea să existe pe termen lung şi care vrea să aibă cadre bine pregătite trebuie să investească în tineri şi trebuie să crească lideri pe interior, care ulterior să devina viitoarele generaţii de conducători ai partidului”, a spus preşedintele Organizaţiei de Tineret PAS, Dan Perciune, transmite IPN.

Preşedintele PAS, Maia Sandu, în discursul său, a criticat guvernarea, în special pentru amnistia fiscală, alegerea procurorului general şi reforma sistemului de pensii. Aceasta a spus că va propune partenerilor externi şi organizaţiilor internaţionale discuţii lunare cu societatea civilă şi opoziţia din Moldova despre situaţia internă.

Maia Sandu a mulţumit celor care s-au implicat în campania electorală şi au ajutat-o să obţină un scor bun la prezidenţiale şi a declarat că formaţiunea o să se consolideze pentru alegerile parlamentare din 2018 şi o să creeze organizaţii PAS în toate raioanele din ţară. „O să mergem în toate localităţile, acolo unde am văzut că avem susţinători, invităm aceşti oameni să se alăture echipei şi să ne sprijine”, a mai spus Maia Sandu.

Liderul PAS a menţionat că pentru parlamentarele din 2018 partidul va propune modificari ale legislatiei electorale care să nu mai admită o eventuală fraudare a alegerilor.

PAS a fost creat în luna mai 2016.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.