PAS: Este un moment decisiv în traiectoria PDM

Partidul Acțiune și Solidaritate urmărește cu atenție ceea ce se întâmplă în aceste momente în Partidul Democrat. „Este un moment decisiv în traiectoria acestei formațiuni politice, care alege între reformă și curățare internă, pe de o parte, și anexare de către Partidul Socialiștilor, pe de altă parte. Alegerea este între confortul unor deputați și interesul cetățenilor”, se arată într-un comentariu al formațiunii.

PAS susține că pe umerii membrilor Consiliului Politic ai PDM stă o responsabilitate enormă în fața propriilor alegători, care în majoritatea lor sunt pro-europeni. „Înțelegem că un grup de deputați vulnerabili vor merge la Consiliul Politic să transforme o decizie dictată de Igor Dodon în decizia Partidului Democrat”.

PAS menționează că în ultimele săptămâni a depus mai multe eforturi pentru a găsi o platformă comună cu PD-ul, prin negocierea declarațiilor privind ireversibilitatea vectorului de integrare europeană, condamnarea intențiilor de federalizare a țării și inițierea procedurii de demitere a Guvernului. Toate încercările însă au fost refuzate, sub diferite pretexte.

Consiliul Republican al Partidului Socialiștilor a mandatat conducerea formațiunii „să poarte negocieri și să încheie parteneriate politice pentru asigurarea unei guvernări stabile, care să-și poată îndeplini cu maximă eficiență programul de activitate până în 2023”. Consiliul Republican analizează opțiunea unui parteneriat politic cu PDM, menționând că „este unicul partid parlamentar deschis dialogului pe această temă”.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.