Partidul Verde Ecologist şi-a prezentat candidaţii pentru alegerile europarlamentare

Partidul Verde Ecologist din Moldova şi-a prezentat candidaţii pentru alegerile europarlamentare, care sunt înscrişi pe listele Partidului Verde din România. Candidaţii moldoveni din partea Partidului Verde din România sunt Alecu Reniţă, preşedintele Mişcării Ecologiste din Moldova şi Andrei Dumbrăveanu, preşedintele Consiliului Naţional al Partidului Verde Ecologist din Moldova, transmite IPN.

În cadrul evenimentului de prezentare, Alecu Reniţă, a spus că va face tot ce este posibil pentru ca Republica Moldova să devină parte integrantă a UE, să participe la toate proiectele mari de dezvoltare ale UE. „Dorim să aducem aici tot ce ţine de economia verde. Vor încerca să obţinem un fond european pentru extinderea pădurilor, până la 25%, în Republica Moldova. Se va schimba imaginea Republicii Moldova, dacă vom extinde pădurile de la 10%, cum este în prezent, la 25%”, a spus Alecu Reniţă.

Un alt proiect care va fi promovat de către candidatul la europarlamentare este legat de transformarea râului Prut dintr-un râu de frontieră într-un râu al înfrăţirii. În acest sens, urmează să fie deschise câteva parcuri internaţionale, cu locuri suplimentare de muncă şi oportunităţi pentru dezvoltarea afacerilor. „Vrem să obţinem programe mari pentru ca să refacem solurile noastre. Să refacem tot ce înseamnă infrastructura de neutralizare şi prelucrare a deşeurilor. Sunt convins că europenii sunt foarte receptivi”, a spus Alecu Reniţă.

Andrei Dumbrăveanu a precizat că Republica Moldova, odată cu semnarea Acordului de Asociere şi tratatelor de aderare, urmează să efectueze o serie de modificări în legislaţia naţională. UE va înainta numeroase cerinţe, printre care sunt şi cerinţele legate de mediu, de securitatea cetăţenilor. „Toate aceste lucruri vor trebui coordonate, va fi nevoie de o coordonare permanentă, nişte intermediari dintre Parlamentul UE şi cel de la Chişinău”, a menţionat Andrei Dumbrăveanu.

Secretarul general al Partidului Verde România, Silviu Dumitru, a spus că este pentru prima dată când pe listele Partidului Verde din România sunt şi candidaţi din Republica Moldova. „Credem că viitorul Republicii Moldova este în Europa. România va ajuta Republica Moldova să ajungă în Parlamentul European”, a spus Silviu Dumitru.

Pe listele Partidului Verde din România, AlecuReniţă, este pe locul 4, iar Andrei Dumbrăveanu pe locul 7. În buletinul de vot, Partidul Verde va fi sub numărul 10.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.