Partidul Șor este obligat să restituie în bugetul de stat peste două milioane de lei

Partidul Politic Șor este obligat să restituie în bugetul de stat peste două milioane de lei, timp de jumătate de an, cu dreptul de a o face eșalonat. O decizie în acest sens a fost aprobată astăzi, 9 aprilie, de Către Comisia Electorală Centrală, care a constatat încălcări de ordin financiar din partea partidului, ca urmare a unei sesizări depuse de către fostul candidat la parlamentare Valeriu Munteanu, transmite IPN.

Potrivit Comisiei Electorale Centrale, Partidul Șor a primit suma de peste două milioane de lei din partea agenților economici care, în ultimul an dinaintea campaniei electorale, au desfășurat activități achitate din bugetul de stat, lucru interzis de Codul Electoral.

Valeriu Munteanu, contracandidatul lui Ilan Șor în circumscripția uninominală nr.18 a depus o sesizare la CEC pe 20 februarie. Potrivit lui, rapoartele financiare ale Partidului Șor arată că plafoanele donațiilor din partea persoanelor fizice și juridice în fondul electoral pentru campania electorală sunt mai mari decât plafonul stabilit de Codul Electoral, dar și că agenții economici donatori au avut încheiate contracte de achiziții cu statul cu un an înainte de campania electorală. Pe prima parte a sesizării, CEC nu a constatat încălcări.

Într-o reacție difuzată presei, Partidul Politic Șor susține că „a devenit din nou obiectul unei atitudini neobiective” din partea Comisiei Electorale Centrale. Formațiunea își rezervă dreptul de a contesta în judecată decizia „dubioasă a Comisiei Electorale Centrale, care este rezultatul provocărilor din partea oponenților politici și electorali”, se menționează în declarație.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.