Partidul Șor despre percheziții: Sunt ilegale și au scopul de a stopa protestele

Partidul politic Șor califică perchezițiile inițiate în această dimineață de către oamenii legii drept abuzive și ilegale. Potrivit lor, scopul acestor acțiuni este de a stopa protestele formațiunii, transmite IPN.

„Guvernarea PAS și justiția sa de buzunar sunt în agonie. După ce, ieri, peste 2000 de oameni au protestat în fața Procuraturii Generale și au cerut demisia imediată a procurorului general interimar, Dumitru Robu, astăzi, la primele ore ale dimineții, aceștia (procurorii, n.r.) au descins în forță la activiștii formațiunii. În cadrul așa-numitelor percheziții, sculele regimului Sandu au dat buzna în oficiile teritoriale, dar și în casele activiștilor și le-au confiscat bunuri personale, sub pretextul că acestea ar fi probe la dosarul penal, fabricat la comanda PAS”, se arată într-un comunicat de presă al partidului.

Formațiunea afirmă că actuala guvernare încearcă să-i reducă membrii ei la tăcere și să o elimine de pe scena politică. „Condamnăm ferm toate aceste acțiuni abuzive și le cerem tuturor factorilor responsabili să înceteze imediat hărțuirea opoziției. Asistăm la o încălcare brutală a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, la atentarea asupra principiilor statului de drept și ale pluripartitismului, precum și la uzurparea puterii de stat, care reprezintă cea mai gravă infracțiune stabilită de Codul Penal”, se mai spune în comunicat.

Oamenii legii au efectuat în această dimineață aproape o sută de percheziții în cadrul cauzei penale cu privire la finanțarea ilegală a Partidului politic Șor. Este vorba despre mai multe locații din țară, precum sedii ale partidului, domicilii și automobile ale membrilor de partid.

În cadrul acestei cauze penale, săptămâna trecută a fost reținută deputata Marina Tauber, care a rămas fără imunitate parlamentară pe 21 iulie. În prezent ea se află în arest preventiv în Penitenciarul nr. 13, măsura fiindu-i aplicată pentru un termen de 30 de zile. Duminică simpatizanții și membrii partidului au organizat o acțiune de protest în fața Procuraturii Generale, cerând eliberarea deputatei. Aceștia au încercat să instaleze corturi în fața instituției, însă oamenii legii nu le-au permis.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.