Partidul Social Democrat şi Partidului Democraţiei Sociale s-au unificat

Partidul Democraţiei Sociale şi Partidul Social Democrat din Moldova s-au unificat în urma Congresului de unificare, desfăşurat la 22 decembrie curent. Potrivit unui comunicat al formaţiunii, în prima jumătate a zilei de 22 decembrie au avut loc congresele separate ale celor două formaţiuni la care au fost prezentate rapoartele Consiliilor Naţionale privind activitatea partidelor în perioada dintre congrese, au fost aprobate principiile de fuziune, precum şi contractul de fuziune semnat de preşedinţii formaţiunilor. Liderii PDS şi PSDM au menţionat că experienţa alianţelor şi a blocurilor electorale anterioare, unde partidele se uneau pentru realizarea unor scopuri de moment, dar se destrămau fie că după realizarea scopului, fie în caz de eşec, demonstrează că unificarea poate fi durabilă dacă se face pe baze doctrinare, în jurul unor valori şi idei comune. Congresul a stabilit drept fundament pentru poticile promovate de Partidul Social Democrat principiile şi valorile social-democraţiei europene şi conceptul „Moldova socială” – ca viziune strategică asupra viitorului R. Moldova. Delegaţii au aprobat Statului Partidului Social Democrat în redacţie nouă şi Manifestul Partidului Social Democrat. De asemenea Congresul a aprobat culorile electorale ale PSD - culorile tradiţionale ale social-democraţiei europene – alb şi roşu, precum şi simbolul electoral, care reprezintă doi trandafiri uniţi în formă de mărţişor. Cu majoritatea absolută de voturi a delegaţilor, prin vot secret, Preşedinte al Partidului Social Democrat unificat a fost ales Dumitru Braghiş şi Eduard Muşuc în calitate de Secretar General al Partidului. Imediat după Congres a avut loc prima şedinţă a Consiliului Naţional al Partidului Social Democrat, care a ales-o în calitate de Preşedinte al Consiliului Naţional pe Loretta Handrabura. Consiliul Naţional a ales şi Biroul Politic al Partidului în componenţă a 24 de membri inclusiv şase vicepreşedinţi şi şase secretari executivi ai Partidului Social Democrat.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.