Partidul Renaştere-Возрождение îndeamnă cetăţenii să voteze pentru Igor Dodon

Reprezentanţii Partidului „Renaştere-Возрождение” au făcut apel către simpatizanţii formaţiunii şi cetăţenii republicii să iasă la vot duminică, 30 octombrie, şi să-l voteze pe liderul PSRM, Igor Dodon, la funcţia de preşedinte. Într-o conferinţă de presă la IPN, secretarul executiv al formaţiunii, Evghenie Beico a declarat că liderul formaţiunii, Vadim Mişin, care a încetat recent din viaţă, intenţiona să iasă cu un apel public în faţa cetăţenilor cu două-trei zile înaintea alegerilor, în care să cheme la susţinerea candidaturii lui Igor Dodon.

Evghenie Beico a spus că, după o analiză a situaţiei politice din ţară, membrii partidului au luat decizia să susţină candidatura lui Igor Dodon pentru funcţia de şef al statului pentru că, în opinia acestora, liderul PSRM este o persoană serioasă cu temeinice  cunoştinţe în domeniul economic, care poate ţine un discurs în faţa cetăţenilor şi să răspundă la orice chestiune de interes public.

Acesta a mai spus că situaţia din ţară este dificilă, iar după ce euforia proeuropeană nu a fost justificată, Igor Dodon este singurul candidat care propune relaţii egale cu toţi şi consolidarea suveranităţii statului.

„PSRM nu vrea să se întoarcă cu spatele la Uniunea Europeană, ci să muncească cu toţi partenerii, atât din Est, cât şi din Vest. Pentru că din punct de vedere economic pe plan mondial puterile s-au împărţit în două. Noi ca stat mic trebuie să ştim cum să colaborăm cu toţi”, a spus Evghenie Beico. În opinia acestuia, de votul de duminică depind schimbările din ţară.

Juristul partidului, Serghei Mişin, a spus că Vadim Mişin l-a considerat întotdeauna pe Igor Dodon un foarte bun specialist, cu o experienţă guvernamentală vastă. Serghei Mişin a mai spus despre Igor Dodon că este singurul candidat care nu îndemnă la unirea cu alt stat şi nu împarte cetăţenii pe criterii etnice. El i-a îndemnat pe cei care nu sunt indiferenţi de soarta copiilor şi îşi doresc o ţară prosperă să iasă la vot şi să susţină candidatul PSRM.

  • evghenie beico apel catre cetateni.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.