Partidul Regiunilor, concurent electoral la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie (locul 18 în buletinul de vot), și-a prezentat programul cu care merge în alegeri, menționând că acesta conține „acțiuni concrete pentru salvarea și păstrarea țării ca una suverană și independentă”. Într-o conferință de presă la IPN, vicepreședintele partidului Alexandru Elița, a menționat că, pentru păstrarea suveranității și independenței țării, se vor întreprinde mai multe acțiuni de reîntregire teritorială și a de coagulare a cetățenilor.
Partidul optează pentru păstrarea necondiționată a statutului de stat neutru, demilitarizarea regiunii, neimplicarea Moldovei în niciun fel de blocuri politice militare. Optează pentru întoarcerea în curriculum școlar a disciplinei „Istoria Moldovei”, întoarcerea învățării limbii ruse ca limbă de comunicare interetnică. Iar după un referendum național, să-i fie dat limbii ruse statutul de a doua limbă de stat. În scopul păstrării suveranității și libertății Republicii Moldovei, să fie interzise toate partidele politice unioniste. În contextul în care majoritatea populației este creștină, să fie interzis prin lege propaganda „păcatului”.
Potrivit lui Alexandru Elița, Partidul Regiunilor este o comuniune de adevărați patrioți ai țării, care au valori morale și etice și care din toată inima își fac griji pentru viitorul țării și copiilor țării. Conducerea Partidului Regiunilor este o comuniune de oameni bogați, nu cu conturi în offshor-uri, vile și iahturi, dar bogați cu familia lor, cu copiii și faptele bune pe care le fac pentru oameni concreți din țară și peste hotare. Sunt oameni nepătați de corupție. Sunt oameni din popor, parte a poporului, care cunisc din propria experiență necesitățile oamenilor și care percep activitatea politică ca o misiune, ca un serviciu în folosul poporului și țării. „Luăm responsabilitatea pentru viitorul Moldovei, întrucât elita politică care 30 de ani a condus țara, în numele poporului, a dus poporul și țara la sărăcie, depopulare, pierderea identității și autorespectului”, a declarat vicepreședintele partidului.
Alexandr Kalinin, președintele Partidul Regiunilor, se întreabă de ce mulți cetățeni numesc limba pe care o vorbesc nu moldovenească, dar română. În opinia sa, lucrurile se vor clarifica când va exista o idee comună legată de identificare. Programul partidului nu conține cuvinte goale, dar acțiuni concrete.
Serghei Pașcov, vicepreședintele Partidului Regiunilor, spune că, spre regret, ultimii 30 de ani, din cauza chestiunii naționale, politicienii despart oamenii după etnie, naționalitate. Fiecare dintre oameni vrea să fie protejat economic, de lege, de stat, ca politicienii să înceteze să rezolve interesele proprii sau de partid. „Suntem din popor și locuim printre oameni și știm adevăratele lor necesități. Am obosit de aceleași fețe în politică, care își schimbă promisiunile, dar situația din țară nu se schimbă. Nu avem un sistem de drept independent. Am obosit de servicii de sănătate proaste, chiar dacă avem medici buni. E timpul să fie introdusă răspunderea individuală a politicienilor pentru promisiunile neîndeplinite”. Serghei Pașcov este de părere că persoanele care acced în funcții înalte în stat trebuie să renunțe la a doua cetățenie.