Partidul Politic „Puterea Oamenilor” poate intra de astăzi campania electorală. Comisia Electorală Centrală (CEC) a înregistrat lista electorală a formațiunii, cu 57 de candidați, și simbolul electoral pentru imprimare în buletinul de vot, în vederea participării la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie, transmite IPN.
Potrivit liderului partidului, Ruslan Codreanu, el și echipa sa nu vine să dezbine și să-și construiască imaginea de concurent electoral aruncând noroi. Vor să dezvolte o societate educată și informată, o societate care se respectă colectiv, dar și individual. Iar asta nu e posibil atunci când în jur sunt doar speculații, acuzații și divizare.
Potrivit lui Ruslan Codreanu, pandemia a arătat că, pe lângă sistemul medical, cel educațional este unul din cele mai vulnerabile. Pandemia a accentuat vulnerabilitatea copiilor, iar sistemul de educație i-a lăsat pe mulți din ei în urmă. Calitatea cunoștințelor a scăzut pentru toți, dar cel mai mult au de suferit copiii din familiile nevoiașe. „Noi vom lupta ca toți copiii să fie auziți, toți, pentru că toți trebuie să aibă oportunități”, a spus acesta.
Partidului „Puterea Oamenilor” este fondat la data de 18 martie 2021.
Până acum, au fost înregistrați următorii concurenți electorali:
Partidul Acasă Construim Europa,
Partidul Acțiunii Comune Congresul Civic,
Blocul electoral „Renato Usatîi”,
Partidul Politic Șor,
Partidul Acțiune și Solidaritate,
Blocul electoral al Comuniștilor și Socialiștilor,
Mișcarea Profesioniștilor „Speranţa - Надежда”,
Partidul Democrat,
Platforma Demnitate și Adevăr,
Partidul Unității Naționale,
Partidul Politic „Democrația Acasă”,
Partidul Politic NOI,
Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei,
Partidul Alianța pentru Unirea Românilor,
Partidul Politic Partidul Verde Ecologist,
Partidul Politic „Partidul Legii şi Dreptăţii
Partidul Politic „Puterea Oamenilor”
Termenul limită pentru depunerea actelor este 11 iunie curent.