Partidul Platforma DA reacţionează la apelul lui Oazu Nantoi

Conducerea Partidului Platforma Demnitate şi Adevăr anunţă că a luat act de declaraţia publică făcută de comentatorul politic Oazu Nantoi privind identificarea unei candidaturi comune pentru alegerile prezidenţiale şi salută poziţia activă exprimată de acesta în vederea necesităţii consolidării forţelor politice şi civice anti-oligarhice, transmite IPN.

Potrivit unei declaraţii semnate de preşedintele PPDA, Andrei Năstase, aceasta este în absolută concordanţă cu opinia formaţiunii, care a fost exprimată în repetate rânduri.  Conjugarea eforturilor va reda speranţa cetăţenilor şi va grăbi victoria asupra guvernării antipopulare, va permite atragerea celor mai activi, profesionişti şi oneşti cetăţeni, pentru a fi promovaţi într-o viitoare echipă guvernamentală şi parlamentară.

PPDA anunţă că este gata în orice moment să aprobe modelul în cauză, unul de maxim succes şi eficienţă.  Potrivit lui Andrei Năstase, o decizie de o asemenea importanţă trebuie să fie bazată pe încrederea populară şi în permanenţă să se ţină cont de opinia oamenilor.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE